Episcopul Visarion a participat la Sinaxa Monahală din Episcopia Tulcii, întrunită la Mănăstirea Codru
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a participat marți la Sinaxa stareților și a starețelor din cuprinsul eparhiei. Întrunirea a avut loc la Mănăstirea Codru din județul Tulcea, conform unui comunicat primit de la eparhie.
Evenimentul a fost precedat de Sfânta Liturghie oficiată de Părintele Episcop Visarion împreună cu toți ieromonahii participanți.
Preasfințitul Părinte Visarion a deschis apoi lucrările, prezentând cele mai importante acțiuni întreprinse de Centrul Eparhial din Tulcea în Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor.
Părintele Singhel Victorin Tudor, starețul Mănăstirii Codru, a susținut referatul ,,Lucrarea de îngrijire a bolnavilor în așezămintele monahale românești, în trecut și astăzi”. Prelegerea a fost urmată de discuții pe marginea ei.
În continuare, fiecare stareț și stareță a prezentat o dare de seamă despre activitatea din ultimul an a obștii pe care o păstorește: ce lucrări de construcție și de restaurare și ce activități culturale și liturgice au fost desfășurate.
Au mai fost discutate chestiuni de interes administrativ, economic-financiar, cultural, liturgic, duhovnicesc, filantropic și disciplinar referitoare la așezămintele monahale din eparhie.
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.