09/07/2024 09/07/2024 Peste 120 de clerici din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au susținut marți proba scrisă a examenelor de definitivat și de grad 2 în preoție la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Din totalul de 128 de clerici înscriși, 65 examenul de grad 2 în preoție, iar ceilalți 63 de clerici susțin examenul de definitivat. Proba...
09 Ιουλίου, 2024 - 17:35

Peste 120 de clerici din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au susținut examene pentru obținerea gradelor profesionale

Διαδώστε:
Peste 120 de clerici din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au susținut examene pentru obținerea gradelor profesionale

Peste 120 de clerici din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au susținut marți proba scrisă a examenelor de definitivat și de grad 2 în preoție la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.

Din totalul de 128 de clerici înscriși, 65 examenul de grad 2 în preoție, iar ceilalți 63 de clerici susțin examenul de definitivat.

Proba de examinare orală va avea loc miercuri, 10 iulie, în cadrul aceleiași instituții de învățământ teologic.

Din catedra de examinare au făcut parte Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul și Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Cunoașterea teologică și trăirea duhovnicească
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul le-a vorbit clericilor despre importanța împletirii cunoașterii teologice cu viața spirituală.

„Este foarte simplu ca prin studiu să cunoaștem foarte bine Scriptura, să cunoaștem foarte bine teologie, dogme, metode pastorale, catehetică, liturgică. Putem ajunge să fim foarte buni predicatori, cu mare succes la public, recunoscuți în media drept «vedete», şi totuşi să fim departe de cunoașterea lui Dumnezeu”.

Pe de altă parte. „dacă doar cunoașterea aceasta, dobândită din cărți și din cursuri, ar putea produce sfințenie în rândul slujitorilor, atunci ar trebui să avem cei mai evlavioși slujitori ai Bisericii din istorie trăind în zilele noastre. Dar nu-i avem!”, a spus Preasfinția Sa.

„Deși sunt neapărat necesare toate cunoștințele teologice dobândite în școli, din cărți, din cursuri, totuși, dacă nu reușim să dobândim «cunoașterea lui Dumnezeu», să dobândim slujirea prin iubire față de Dumnezeu și față de semeni, atunci certificatul tocmai obținut nu va fi în stare să ne ajute deloc”, a adăugat ierarhul.

Într-o declarație pentru Ziarul Lumina, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit despre beneficiul testării cunoștințelor.

„Cursurile și examenele pe care Mitropolia Munteniei și Dobrogei le organizează în fiecare an constituie, pentru mulți preoți din eparhiile acestei mitropolii, prilejul de a aprofunda anumite teme: atât cele pe care anul în curs le propune, conform hotărârii Sfântului Sinod, cât și altele care vizează misiunea Bisericii”, a spus Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„O astfel de întâlnire cu preoții constituie o bucurie și o mai mare nădejde pentru cei care îi examinează, pentru că mulți dintre ei vădesc o maturitate și o preocupare deosebite, ceea ce reprezintă o nădejde pentru misiunea Bisericii”.

La rândul său, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a vorbit despre bucuria și aprecierea cu care inițiativa clericilor de a susține examenele de obținere a gradelor profesionale a fost întâmpinată.

„Ne bucurăm că există un interes atât de mare pentru aceste cursuri, fapt care arată că și în Biserică există preocuparea pentru perfecționarea continuă”, a declarat Episcopul vicar patriarhal.

Cursurile au fost organizate de Sectoarele administrativ-bisericesc și învățământ și activități cu tineretul ale Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Foto credit: Ziarul Lumina

basilica.ro 

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων