31/07/2024 31/07/2024 Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotesit miercuri doisprezece preoți întru duhovnic și nouă ieromonahi în rangul de protosinghel, în cadrul unor ceremonii care au avut loc la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa le-a vorbit clericilor despre responsabilitatea preoților duhovnici de nu judeca nici prea aspru, nici prea îngăduitor, întrucât:...
31 Ιουλίου, 2024 - 17:15

Hirotesii la Reședința Patriarhală: O recunoaștere a slujirii și ostenelilor arătate, spune Patriarhul Daniel

Διαδώστε:
Hirotesii la Reședința Patriarhală: O recunoaștere a slujirii și ostenelilor arătate, spune Patriarhul Daniel

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotesit miercuri doisprezece preoți întru duhovnic și nouă ieromonahi în rangul de protosinghel, în cadrul unor ceremonii care au avut loc la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.

Preafericirea Sa le-a vorbit clericilor despre responsabilitatea preoților duhovnici de nu judeca nici prea aspru, nici prea îngăduitor, întrucât: „duhovnicul bun este duhovnicul înțelept, duhovnicesc în viața sa personală și care se sfătuiește cu scriitorii Sfintei Scripturi, cu Sfinții Apostoli, și cu Sfinții mari păstori de suflete”.

„Preacucernici părinți, vă felicităm pentru că ați reușit examenul acesta de duhovnicie după o pregătire intensă. Astăzi, prin hirotesie, vi s-a acordat această putere de a lega și dezlega greșelile celor care se pocăiesc în Taina Sfintei Spovedanii”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Această Sfântă Taină a mărturisirii și a iertării păcatelor este numită în rugăciunile de hirotesie întru duhovnic «apostolească și duhovnicească». În înțelesul că, puterea aceasta de a lega și dezlega greșelile oamenilor, sau de a ierta și de a ține păcatele, le-a fost dată de însuși Mântuitorului Iisus Hristos apostolilor Săi în seara Învierii Sale din morți”.

„Taina pocăinței, a spovedaniei, a mărturisirii și a iertării păcatelor, este o taină prin care omul se curățește de păcate și în același timp se învrednicește de împărtășirea cu Sfânta Euharistie”, a adăugat Preafericirea Sa.

Rolul preotului duhovnic
Patriarhul României a vorbit, de asemenea, despre rolul preotului duhovnic, prin care „credinciosul penitent simte iubirea lui Dumnezeu Tatăl”.

„În această Sfântă Taină a mărturisirii și iertării păcatelor este bine să știe că este prezentă întreaga Sfânta Treime. Prin preotul duhovnic, credinciosul penitent, simte iubirea lui Dumnezeu Tatăl, care se bucură când orice păcătos se întoarce la Dumnezeu, după cum ne arată și Pilda Fiului Risipitor, care este o icoană a Tainei Pocăinței și iertării păcatelor”.

Totodată, Preafericirea Sa a explicat faptul că preotul duhovnic are datoria de a învăța din smerenia anumitor credincioși care se pocăiesc fierbinte pentru iertarea păcatelor.

„Uneori preotul duhovnic are de învățat și din smerenia unor credincioși care se pocăiesc fierbinte pentru păcatele lor și care doresc să-și înnoiască viața, să schimbe viața lor în bine”.

„Vă dorim mult ajutor de la Dumnezeu și în această perioadă a Postului Adormirii Maicii Domnului, să ascultați cu multă atenție și cu multă evlavie și cu multă speranță și bunătate părintească pe cei ce vin să se spovedească și să-i îndrumați pe calea mântuirii”, a adăugat la final Preafericirea Sa.

Recunoaștere a slujirii și ostenelilor arătate
În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat slujba de hirotesire întru protosinghel a nouă ieromonahi din așezămintele monahale ale Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Preafericirea Sa a explicat că motivația hirotesiilor întru protosinghel este „o recunoaștere a slujirii și ostenelilor” pe care ieromonahii le-au arătat de-a lungul timpului în obștile în care viețuiesc.

„Atunci când se încununează capul, se cinstește întreg corpul – Atunci când într-o obște este ridicat la un rang mai înalt, un slujitor al obștii, se cinstește întreaga obște, întreaga mănăstire. De aceea, aceste ranguri se dau pentru încurajare și pentru o sporire în lucrare și în responsabilitate”, a mai explicat Preafericirea Sa.

„Vă dorim ajutorul lui Dumnezeu în toată lucrarea duhovnicească și avem speranța că veți fi în continuare mărturisitori buni ai credinței ortodoxe și slujitori ai comunităților monahale în care viețuiți”, a adăugat Patriarhul Daniel.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

basilica.ro 

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων