Eparhiile se mobilizează pentru a sprijini victimele inundațiilor
Numeroase eparhii din Patriarhia Română se mobilizează în această perioadă pentru ajutorarea victimelor inundațiilor din județul Galați.
Primul ajutor a venit chiar de Părintele Patriarh Daniel, care a transmis sâmbătă, 14 septembrie, un apel la solidaritate și un ajutor financiar de urgență în valoare de 100.000 lei din Fondul Filantropia al Patriarhiei Române.
Următoarele apeluri la sprijin și solidaritate au venit, în aceeași zi, de la Mitropolitul Banatului și reprezentanții Mitropoliei Germaniei, după care Vicariatul Ortodox Ucrainean a anunțat că urmează exemplul Părintelui Patriarh Daniel și organizează o colectă pentru sinistrați.
Miercuri au ajuns la Pechea, una din cele mai afectate localități din județul Galați, ajutoare în valoare de 30.000 lei oferite de Episcopia Alexandriei și Teleormanului.
La inițiativa Mitropolitului Laurențiu al Ardealului, în noaptea de joi spre vineri 7 microbuze cu ajutoare de urgență în valoare de peste 125.000 lei pleacă din Arhiepiscopia Sibiului spre județele Galați și Vaslui.
Între timp, au mai fost anunțate colecte în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, în Episcopia Tulcii, în Episcopia de Bălți și în Episcopia Europei de Nord.
La acestea se adaugă acțiuni individuale de sprijin ale comunităților mai mici, precum mănăstiri sau parohii românești din țară și diaspora.
La campania din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, inițiată de Părintele Arhiepiscop Ioachim, se alătură protopopiatele, mănăstirile, parohiile și 26 de ONG-uri eparhiale. Fondurile vor fi direcționate spre refacerea și renovarea caselor afectate de inundații și dotarea caselor, anunță reprezentații eparhiei.
„Vă îndemnăm să vă deschideți inima și să participați activ la această acțiune filantropică, demonstrând milă, compasiune și solidaritate românească”, le-a transmis și Preasfințitul Părinte Antonie clericilor din Episcopia de Bălți.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, afirmă într-un mesaj către credincioși:
„Mulțumindu-vă pentru dragostea și generozitatea arătate în anii precedenți față de sinistrații și refugiații din Turcia, Siria, Armenia și Ucraina, ne exprimăm speranța și convingerea că veți manifesta o dragoste sporită și față de frații noștri din același neam, atât de greu încercați, la începutul acestui nou an bisericesc.”
Din fondurile trimise de Părintele Patriarh Daniel, Arhiepiscopia Dunării de Jos a început proiectul „Ne înnoim pentru a merge la şcoală“, prin care copiii afectați de indundații primesc haine și încălțări noi, ghiozdane și rechizite: 236 de copii au primit deja ajutoare în valoare de 120.000 lei în cursul zilei de joi.
Părintele Arhiepiscop Casian, care este zilnic pe teren, alături de comunitățile afectate, a transmis joi, pe Facebook, un mesaj de mulțumire pentru toți cei care s-au mobilizat cu altruism pentru a-i ajuta pe românii sinistrați din eparhia păstorită de Înaltpreasfinția Sa:
„ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, mulţumeşte în genunchi donatorilor pentru iubiţii fraţi şi surori în care, tainic, este este viu şi mângâietor Domnul, de pe Crucea Sa pe crucile noastre, spre învierea vieţii fraterne, la bine şi, mai ales, la greu!”
Peste 500 de gospodării au fost distruse sau afectate numai în județul Galați, iar inundațiile au afectat mai multe județe din estul Moldovei. Numărul persoanelor dislocate din casele lor este de aproximativ 20.000 numai în județul Galați. În județ au murit șapte persoane în urma dezastrului.
Donează
Cont IBAN: RO33RNCB0141032864090007
Titular: Arhiepiscopia Dunării de Jos
Sursa foto: Facebook / Meteoplus
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.