Cursuri pentru obținerea gradelor profesionale: PS Nichifor Botoșăneanul a vorbit despre preoție ca împreună-lucrare
Preoția este împreună-lucrare a omului cu Dumnezeu, a explicat Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul marți, când s-a întâlnit cu participanții la cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție.
Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Miclăușeni din județul Iași, îndemnându-i pe clericii participanți la cursuri „să îndrăznească să pună cuvântul și calea lui Dumnezeu la inima omului. Să îndrăznească să bată la ușile care par înțepenite, care par înăbușite de buruieni”.
„Sfântul Ioan Gură de Aur spune că preotul, când îți rostește cuvântul său cu însuflețire, chiar dacă cei cărora se adresează cuvântul nu vor avea vreo schimbare, Domnul va socoti după gândul inimii lui, precum toți s-ar fi întors”, a amintit Preasfinția Sa.
În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit preot pe Diac. Claudiu-Sergiu Bărcan, pe seama Parohiei „Sfântul Ilie” Adășeni din județul Botoșani.
Miercuri, 25 septembrie, clericii s-au rugat împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, iar joi vor sluji împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Ateliere de formare
În perioada 18-26 septembrie, 33 de clerici din Mitropolia Moldovei și Bucovinei participă la atelierele de formare susținute la Centrul „Sfântul Proroc Ilie” al Mănăstirii Miclăușeni de ierarhii mitropoliei și de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași.
Părintele inspector Lucian Filip de la Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor a susținut un curs despre fenomenologia socială și spirituală a rețelelor de socializare, iar pr. asist. univ. dr. Gheorghe Mihalache de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași le-a vorbit clericilor despre misiunea ortodoxă în ziua de astăzi.
Sesiunea de cursuri se va încheia cu susținerea examenelor de Definitivat sau de Gradul II în preoție.
Cursurile pentru obținerea gradelor în preoție reprezintă atât un mijloc de perfecționare a cunoștințelor, competențelor și atitudinilor pastorale, cât și o etapă din strategia de formare continuă a Arhiepiscopiei Iașilor.
Foto credit: Doxologia.ro
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.