Sutele de români din Legnago, Italia, vor avea în curând un lăcaș de cult în stil românesc
Lucrările la biserica românilor ortodocși din Legnago, Italia, avansează cu rapiditate după ce, în luna iulie, Episcopul Siluan al Italiei, a sfințit fundația. Parohia a fost înființată în 2011, dar cei aproximativ 600 de români din localitate nu aveau propriul lăcaș de închinare.
Începând din data de 1 august, s-a lucrat la pereții de structură, turnul clopotniței și acoperiș.
Lucrările prevăzute pentru anul acesta cuprind ridicarea structurii și a pereților exteriori, precum și acoperirea bisericii cu un sistem inovativ de șindrilă bituminoasă acoperită cu tablă de cupru.
Lemnul este adus din România, unde a fost prelucrat în prealabil.
Biserica, ocrotită de Sf. Haralambie, este construită cu sprijinul Departamentului Pentru Românii de Pretutindeni, prin proiectul intitulat simbolic „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”.
La sfințirea fundației au participat Gheorghe Florin Cârciu de la Departamentul Pentru Românii de Pretutindeni și Paolo Longhi, primarul localității Legnago, dar și foști edili ai localității.
Terenul pe care se construiește biserica a fost achiziționat în 2018 și este situat pe Strada Ghiaccia. Până la darea în funcțiune a noului locaș, slujbele parohiei sunt oficiate pe via Don Bosco, nr. 5, Legnago.
Sursa foto: Theofania.ro
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.