Membrii Consiliului Eparhial al Episcopiei Canadei au discutat soluții de eficientizare a activităților
Membrii Consiliului Eparhial al Episcopiei Canadei au discutat soluții de eficientizare a activităților desfășurate în Eparhie, precum și alte chestiuni de ordin administrativ-bisericesc.
În cadrul ședinței de joi, 3 octombrie, a fost decisă acordarea de distincții clericilor și credincioșilor care au contribuit semnificativ la activitatea pastorală desfășurată în Eparhie.
„S-a subliniat nevoia ca, în mod particular, părinții protopopi la nivel local, dar și preoții parohi și reprezentanții laici ai parohiilor, să fie implicați mai mult într-o mai bună coordonare a activităților din cadrul Eparhiei”, au transmis reprezentanții Episcopiei Canadei.
Clericii au discutat, totodată, despre posibilitățile de finanțare a mai multor proiecte culturale, printre care Revista „Cuvântul” și proiectul de colportaj „Teofania”.
Ședința a continuat cu numirea pr. Dragoș Giulea în calitate de nou director al Centrului de formare cultural-teologică și catehetică „Sfântul Maxim Mărturisitorul”.
De asemenea, au fost aprobate diferite programe și inițiative la nivel eparhial, și a fost stabilită data viitoarei întâlniri.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.