Moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie au fost purtate în procesiune pe străzile orașului Salonic
Moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie au fost purtate în procesiune vineri dimineață pe străzile orașului Salonic, împreună cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Panagia Faneromeni”.
Ceremonia, prezidată de Mitropolitul Filotei al Tesalonicului, a început la Catedrala „Sfântul Dimitrie”, în jurul orei 11:00, și a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de Mitropolitul Nichifor al Gortynei și Megalopolisului.
Printre participanți s-au numărat diferite oficialități naționale și locale, militari, studenți și credincioși.
Foto credit: Raphael Georgiadis / Eurokinissi
Programul va continua la ora 18:30, cu slujba Vecerniei Mari, prezidată de Mitropolitul Hrisostom de Messinia, iar ulterior, sâmbătă, în ziua de cinstire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, va fi oficiată Sfânta Liturghie.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie
Originar dintr-o familie nobilă, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie era admirat nu doar pentru noblețea și frumusețea fizică, ci și pentru înțelepciunea și bunătatea de care dădea dovadă. A fost strateg și expert în arta militară, fiind numit de tânăr general al Armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei, de către Împăratul roman Maximian Galerius.
A murit de tânăr, fiind ucis din porunca aceluiași împărat roman, după ce aflase că este creștin și că îl îndemnase pe un anume Nestor să-l înfrunte pe vandalul Lie – unul dintre luptătorii preferați ai împăratului.
Sfântul Dimitrie a fost aruncat în sulițe, iar Sfântul Nestor, decapitat.
Trupul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie a fost inițial îngropat în Salonic, dar, în perioada cruciadelor, sau puţin mai târziu, a fost dus în Occident. Moaștele sale au revenit în locul martirajului în anii 1980. Racla cu cinstitele moaște se află în Catedrala Mitropolitană din Salonic, sfântul fiind considerat ocrotitorul spiritual al orașului.
Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, în data de 26 octombrie.
Foto credit: Raphael Georgiadis / Eurokinissi
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.