Arhiepiscopul ales al Marii Britanii către românii din Leicester: Bogăția pe care ne-o aduce Domnul este cea a harului
Arhiepiscopul ales Atanasie a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Leicester, Marea Britanie, cu binecuvântarea Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale.
În cuvântul adresat, Arhiepiscopul ales al Marii Britanii și Irlandei de Nord a explicat Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina și a subliniat faptul că „bogăția pe care ne-o aduce Domnul este cea a harului”.
„Bogăția pe care ne-o aduce Domnul este cea a harului, este bogăția inimii, bogăția de a fi milostiv, bogăția de a fi răbdător, bogăția de a fi îndreptățit pe lumea aceasta, bogăția de a iubi, bogăția de a ierta, bogăția de a te dărui pe tine însuți celorlalți”.
„Aceasta este bogăția pe care ne-o aduce Hristos în lume. De aceea, această Evanghelie este așezată chiar la începutul postului, ca să înțelegem că, în călătoria noastră spre Nașterea Domnului, suntem chemați tot mai mult să sărăcim în cele exterioare, pentru a ne îmbogăți în cele interioare, să ne îmbogățim în Hristos și în Biserică, să ne îmbogățim în cele ale inimii și ale sufletului”.
„În această perioadă în care am intrat de curând, suntem chemați să pornim pe calea ascezei, renunțând tot mai mult la partea materială și la cele ale alimentației, pentru a face, treptat, mai mult loc celor sufletești”, a adăugat Preasfinția Sa.
Printre participanții la Sfânta Liturghie s-au numărat: Excelența Sa Laura Popescu, Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord; Nicoleta-Loredana Teodorovici, Consulul General al României la Manchester; și Mihaela Nica, atașat pe probleme de muncă și sociale în Regatul Unit.
În data de 25 octombrie 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe Preasfințitul Părinte Atanasie, Arhiereu vicar al Episcopiei Italiei, ca Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Marii Britanii și Irlandei de Nord
Foto credit: Episcopia Italiei
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.