Parohia Sf. Parascheva din orașul elvețian Chur a aniversat două decenii de existență
Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din orașul Chur, Eleveția, a serbat duminică aniversarea a 20 de ani de la înființare.
Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ales al Irlandei și Islandei, care a hirotonit un diacon pe seama Parohiei „Sf. Paisie de la Neamț” din localitatea Grabs.
Preasfinția Sa a citit Pastorala Sfântului Sinod la prima duminică din Postul Nașterii Domnului și a evidențiat încercările prin care trec parohiile românești din diaspora la momentul înființării.
Părintele paroh Bogdan Mereu i-a mulțumit ierarhului pentru slujire și pentru cuvintele adresate, preoților invitați și persoanelor care sprijină activitățile parohiei.
La eveniment a participat și Preotul Alexandru Nan, fondator al parohiilor elvețiene Chur și St. Gallen, care a vorbit despre începuturile comunității.
Parohia „Sf. Cuv. Parascheva” din Chur a fost înființată în urmă cu 20 de ani, primul preot hirotonit pe seama comunității fiind Alexandru Nan.
Foto credit: Pr. Alexandru Nan
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.