A fost inaugurat primul centru de criză pentru persoane vârstnice din județul Ilfov
Primul centru de criză pentru persoane vârstnice din județul Ilfov a fost inaugurat miercuri la Vidra, în prezența Președintelui Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a Părintelui Psiholog Dragoș Răduț, preot de caritate, și a copiilor de la Centrul de Excelență Buftea.
Copiii au dăruit picturi realizate de ei pentru vârstnicii care, la nevoie, vor trece pragul acestui adăpost.
„Vă explic de unde a începutul totul: De la o situație de criză. Anul trecut, am avut o situație fără precedent – vârstnici pentru care nu s-au găsit locuri în centre. A fost o situație la nivel național”, a spus Hubert Thuma.
„La acel moment, am analizat variantele pe care le aveam și am hotărât reabilitarea unui centru pe care să-l transformăm în adăpost de criză, atunci când situația o impune.”
Centrul poate adăposti până la 40 de persoane vârstnice, în situații de criză, bunici care au nevoie de cazare, tratament, kinetoterapie și consiliere psihologică. Serviciile sunt oferite pe o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire în funcție de situația beneficiarului.
Beneficiarii vor fi persoane care au împlinit vârsta de pensionare, domiciliate în județul Ilfov, care se află într-una dintre următoarele situații:
necesită îngrijiri socio-medicale care nu pot fi asigurate la domiciliu;
nu se pot gospodări singure;
sunt lipsite de susținători legali sau sprijin familial;
nu au locuință sau resurse financiare suficiente pentru a-și asigura nevoile de bază.
În proximitatea noului centru se află o biserică în stil maramureșean, proaspăt reabilitată și ea, la care localnicii vin deja la slujba de duminică. Aceasta va deveni și loc de rugăciune vârstnicii beneficiari ai centrului.
La Biserica „Sf. Împ. Constantin și Elena” slujește Părintele Dragoș Răduț, preot de caritate și psiholog.
Foto credit: Facebook / Consiliul Județean Ilfov
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.