A fost sfințită biserica noii mănăstiri din Bolintin Vale. Obștea își dorește să înființeze un așezământ medical
Trei ierarhi au sfințit marți biserica de lemn a noii mănăstiri din Bolintin Vale, județul Giurgiu: Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, și cu Preasfințitul Părinte Macarie de Glavinița, Episcop vicar al Mitropoliei de Ruse – Bulgaria.
Li s-au alăturat în slujire Arhim. Teodor Șerban, Vicar Administrativ al Episcopiei Giurgiului și stareț al Mănăstirii Sf. Ioan Rusul, Arhim. Mihail Muscariu, starețul Mănăstirii Comana, și numeroși alți clerici locali și preoți invitați.
Părintele Profesor Constantin Pătuleanu de la Facultatea de Teologie din București a explicat rânduiala sfințirii altarului, iar Părintele Profesor Gheorghe Pufu de la Facultatea de Teologie din Pitești a vorbit despre rolul și importanța monahismului în viața Bisericii.
Hirotonii și distincții
Ion Roșu, ctitorul noii mănăstiri din Bolintin Vale, jud. Giurgiu, a fost hirotonit diacon marți, 1 octombrie 2024. Sursa foto: Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bolintin Vale
În cadrul Sfintei Liturghii, Diac. Silviu Constantin Nedelcu a fost hirotonit preot, iar Ion Roșu, ctitorul mănăstirii, a fost hirotonit diacon.
La final, Preasfințitul Părinte Ambrozie i-a oferit Maicii Starețe Cecilia Moldoveanu o cruce pectorală și volumul „Lucrarea Bisericii în societate în anul 2023. Pastorația persoanelor vârstnice – O lucrare filantropică și socială”, scris de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
De asemenea, Episcopul Giurgiului a înmânat familiei ctitorilor Ion și Mariana Roșu Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea” acordat de Patriarhul României.
Proiecte socio-medicale
Trei ierarhi au slujit marți, 1 octombrie 2024, la sfințirea bisericii. Invitații Episcopului Ambrozie al Giurgiului au fost Episcopul Ieronim al Daciei Felix și Episcopul vicar Macarie de Glavinița al Mitropoliei de Ruse (Biserica Bulgariei). Sursa foto: Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bolintin Vale
Maica stareță își dorește să dezvolte în anul acesta omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor, care au nevoie de sprijinul și rugăciunea noastră, un așezământ socio-medical, pentru că foarte multe dintre preotesele episcopiei noastre sunt medici în diferite specialități”, a spus Preasfințitul Părinte Ambrozie.
„Împreună cu Maica Veronica Andreea Dragomir, care este medic de familie la Cabinetul Sfântului Ioan Rusu din Giurgiu, împreună cu doctorul Cristian Preda, vom deschide alte cabinete medicale și stomatologice în eparhie.”
„Veniți alături de noi să ctitorim, să împodobim aceste mănăstiri, care vă aparțin deopotrivă dumneavoastră, credincioșilor, și preoților noștri buni”, a adăugat Episcopul Giurgiului.
Episcopul Ambrozie a anunțat marți, 1 octombrie 2024, că eparhia plănuiește să extindă serviciile socio-medicale pe care le oferă. Sursa foto: Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bolintin Vale
„Ca să ne bucure Maica Domnului, acum o mie de ani, în Biserica din Vlaherne, a vlahilor, vedem că se roagă și că ocrotește cetatea Constantinopolei de atunci, (precum și) cetatea credinței de astăzi, care este Biserica Ortodoxă Română.”
Odoare așezate spre cinstire
Pe tot parcursul sărbătorii, credincioșii au putut cinsti moaștele Sfântului Nectarie aduse de la mănăstirea de călugări „Buna Vestire” din Bolintin Vale, județul Giurgiu, moaștele Sf. Ioan Rusul de la mănăstirea ocrotită de acesta în același județ, aproape de frontiera cu Bulgaria, și moaștele mai multor sfinți dintr-o raclă pusă spre închinare cu acest prilej.
Între odoarele așezate spre cinstire au mai fost icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Letca Nouă și o icoană a Maicii Domnului lucrată în Sfântul Munte Athos și dăruită mănăstirii de Preasfințitul Părinte Ambrozie.
Mănăstirea de maici „Acoperământul Maicii Domnului”, cea de a zecea din eparhia Giurgiului, a fost inaugurată în data de 1 octombrie 2023, având hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Biserica, după sfințire, a primit hramurile „Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul” și „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.
Foto credit: Facebook / Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Bolintin Vale
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.