02 Αυγούστου, 2024

Academia Română va avea un nou sediu: Au început lucrările de construire

Διαδώστε:

Academia Română a anunțat joi într-un comunicat de presă începerea lucrărilor de construire a noului sediu al instituției și reabilitarea celui istoric.

Noul edificiu va fi amplasat în Parcul Academiei Române, în imediata apropiere a actualului sediu.

Proiectul prevede transformarea în muzeu a sediului istoric al Academiei Române, imobil care datează de la sfârșitul secolului al 19-lea și este înscris în categoria Monumentelor Istorice de către Ministerul Culturii.

Noua Aulă a Academiei Române va avea suprafața de 8.500 mp. În proiect este cuprinsă reabilitarea și refuncționalizarea clădirii „Moxa” ca parte a sediului administrativ.

La finalizarea proiectului, cele trei imobile care vor alcătui sediul Academiei Române vor avea o suprafață construită totală de 14.600 de mp.

Lucrările vor fi efectuate prin Compania Națională de Investiții, durata de execuție prevăzută fiind de 42 de luni, calculată de la data începerii efective a lucrărilor.

Valoarea contractului de reabilitare și extindere se ridică la suma de 152.736.390,13 milioane de lei.

Foto credit: Basilica.ro

basilica.ro 

Διαδώστε: