Acoperământul Maicii Domnului se arată a fi acoperământul dragostei de mamă: PS Atanasie la mănăstirea din Elveția
Cu binecuvântarea Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul vicar al Episcopiei Italiei, a slujit marți la hramul singurei mănăstiri ortodoxe din Elveția, sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului.
Preasfinția Sa a participat și în ajun la slujba privegherii.
În cuvintele adresate pelerinilor prezenți la eveniment, PS Atanasie a evocat minunea care stă la baza sărbătorii Maicii Domnului din 1 octombrie.
De asemenea, ierarhul a subliniat că „Acoperământul Maicii Domnului se arată a fi acoperământul dragostei de mamă, care salvează omenirea de la moarte”.
„Toți cei cuprinși de durere, de cădere și de păcat, toți cei care nădăjduiesc spre Domnul și spre Maica Sa, sunt acoperiți de milostivirea și de rugăciunea Maicii Domnului, ca mijlocitoare a noastră în fața Fiului Său Cel iubit”, a mai spus PS Atanasie de Bogdania.
Mănăstirea română „Acoperământul Maicii Domnului” este singura mănăstire ortodoxă din Elveția, înființată în 2013. Adresa mănăstirii este: Route de la Gare 39, 1669 Les Sciernes d’Albeuve.
Foto credit: Episcopia Italiei
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.