14 Μαΐου, 2024

Arhiepiscopia Râmnicului serbează aducerea în Oltenia a moaștelor Sf. Calinic de la Cernica

Διαδώστε:

Arhiepiscopia Râmnicului serbează în a treia duminică după Paști aducerea în Oltenia a moaștelor Sf. Calinic de la Cernica, prin mai multe manifestări culturale și religioase.

Activitățile organizate cu această ocazie se vor desfășura în zilele de joi, sâmbătă și duminică, conform programului anunțat de Arhiepiscopia Râmnicului.

În prima zi a sărbătorii, de la ora 16:00, se va desfășura Simpozionul Național „Pastorația bolnavilor, chemare la înnoirea vieții în Hristos”, în Sala „Gherasim Arhiepiscopul” din cadrul Centrului Cultural Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.

Un concert, intitulat „Te slăvim, pe Tine, Părinte!”, va fi susținut sâmbătă la ora 16:00 de Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale în Sala „Gherasim Arhiepiscopul”. Slujba privegherii va fi oficiată de la ora 17:00.

Sfânta Liturghie cu ocazia sărbătorii va fi săvârșită duminică în altarul exterior din proximitatea Catedralei Arhiepiscopale.

Sărbătoarea Aducerea în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica a fost introdusă în calendarul Mitropoliei Olteniei, începând cu anul 2014, la inițiativa Arhiepiscopului Irineu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rememorând prezenţa în Oltenia pentru o săptămână (28 aprilie – 5 mai 2012) a sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic, ctitorul Catedralei Arhiepiscopale.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

basilica.ro 

Διαδώστε: