25 Σεπτεμβρίου, 2024

Avansează pictura Catedralei Naționale: Cum arată absida sudică după înlăturarea schelelor

Διαδώστε:

Lucrările la mozaicul Catedralei Naționale avansează considerabil. Recent, au fost demontate schelele din absida sudică, astfel încât întregul plan iconografic poate fi privit în ansamblu.

Din punct de vedere iconografic, registrele urmează planul propus de Erminia Bizantină și adaugă, în același timp, elemente specifice tradiției iconografice românești.

Dacă în registrul superior, sunt reprezentate scene care amintesc de Nașterea Domnului, registrul următor prezintă imagini descrise în Sfânta Scriptură care amintesc de Jertfa Euharistică a Mântuitorului, plan iconografic inspirat de la Biserica Domnească din Curtea de Argeș, ctitorită de Basarab I, în anul 1352, a declarat Daniel Codrescu, coordonatorul lucrărilor de pictură la Catedrala Națională, pentru Basilica.

Printre scenele incluse se numără: Nunta din Cana Galileii, înmulțirea pâinilor și a peștilor, interacțiunea Mântuitorului cu femeia samarineană, și altele.

În planurile inferioare ale absidei sudice, au fost realizate chipuri de sfinți mucenici, printre care: Sf. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava, Sf. Mc. Sava de la Buzău, Sf. Mărturisitor Ioan Rusul, Sfinții Martiri Brâncoveni.

De asemenea, în partea vestică a registrului inferior a fost realizată icoana Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ctitorul Mănăstirii Curtea de Argeș.

De menționat este că în registrul superior al absidei sudice a fost realizată genealogia Mântuitorului, cunoscută sub denumirea de Arborele lui Iesei. Lucrarea va putea fi văzută după demontarea completă a schelei din turla centrală a Catedralei Naționale.

De la începutul anului, lucrările de la Mozaicul Catedralei Naționale au avansat considerabil. În luna februarie a fost montată icoana „Hristos Pantocrator” din turla centrală a lăcașului de cult.

Finalizarea picturii și sfințirea integrală a Catedralei Naționale este programată pentru anul 2025, atunci când Patriarhia Română împlinește 100 de ani de la înființare.

Din acest motiv, anul 2025 a fost declarat la nivel național drept „Anul Centenar al Patriarhiei Române”, proiectul fiind adoptat în data de 20 februarie de Camera Deputaților și înaintat spre promulgare președintelui României.

basilica.ro 

Διαδώστε: