04 Δεκεμβρίου, 2018

Biserica Ortodoxă a Finlandei: Au fost canonizați doi sfinți autohtoni

Διαδώστε:

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a aprobat propunerea Bisericii Autonome Ortodoxe din Finlanda de a canoniza doi sfinţi autohtoni: Ioan de Valmo (1873-1958) şi Ioan de Ilomantsi (1848-1918).

Potrivit site-ului oficial al Bisericii Ortodoxe din Finlanda, demersurile pentru canonizare au început încă din anul 2016, documentele fiind înaintate Patriarhiei Ecumenice în luna aprilie a acelui an.

Sfântul Ioan de Ilomantsi
Sfântul Ioan de Ilomantsi s-a născut în 13 iulie 1884.

A fost o persoană importantă pentru începuturile Ortodoxiei în Finlanda în perioada anilor 1900, dar şi un apărător al culturii şi identităţii finlandeze.

El a suferit moarte martirică în 8 aprilie 1918, la vârsta de 33 ani.

Sfântul Ioan de Valmo
Ivan Alekseyevich Alekseyev s-a născut în data de 14 februarie 1873 în satul Gubka.

În iunie 1910 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Valaam, de lângă Sankt Petersburg.

De numele sfântului Ioan se leagă comunitatea monastică de la Petsamo, comunitate care se va alătura în 1940 obștii noul Valaam.

Sfântul Ioan a trecut la cele veșnice în 5 iunie 1948.

Biserica Finlandei este o biserică ortodoxă autonomă, al cărei primat este confirmat de Patriarhia de Constantinopol. Este a doua biserică oficială a Finlandei, alături de Biserica Evanghelică Luterană a Finlandei.
Publicat de Gheorghe Anghel
Foto credit: Biserica Ortodoxă din Finlanda

Διαδώστε: