Bulgaria va găzdui a 47-a sesiune a Comitetului patrimoniului mondial al UNESCO în 2025, a anuțat miercuri Ministerul Culturii din țara vecină, informează Agerpres.
Propunerea a fost votată în cadrul întâlnirii curente a Comitetului UNESCO, desfășurată la Delhi, India.
Bulgaria și-a anunțat candidatura după ce ministrul culturii, Naiden Todorov, s-a întâlnit cu delegații mai multor țări.
Consiliul de Miniştri a aprobat marți candidatura prof. dr. Nikolai Nenov pentru preşedinţia celei de-a 47-a sesiuni a Comitetului patrimoniului mondial al UNESCO din 2025 şi ca sesiunea să se desfăşoare la Sofia în iunie/iulie.
La sesiunea de anul viitor sunt așteptate să participe delegații din 150 de țări, aproximativ 1.500 de persoane. Pe lângă ședințele propriu-zise vor fi organizate forumuri specializate şi evenimente ale diferitelor ţări.
Bulgaria a fost acceptată ca membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură UNESCO la 17 mai 1956. Ultima dată când această ţară a găzduit un forum similar al organizaţiei a fost în 1985.
La sesiunea din acest an, Ansamblul monumental „Calea Eroilor”, realizat de sculptorul Constantin Brâncuși Frontierele Imperiului Roman – Dacia, format din 285 de componente, castre legionare și castre auxiliare cu așezări civile, castre de marș (temporare) și turnuri, din 16 județe ale țării au fost introduse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuele Ene