Campanie socială: De Moș Nicolae, ATOR Banatul de Munte dăruiește încălțăminte copiilor
Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a eparhiei Caransebeșului organizează în toate parohiile episcopiei o campanie de ajutorare a copiilor proveniți din familii defavorizate cu încălțăminte pentru sezonul rece.
La această inițiativă s-au alăturat Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Inspectoratul de Jandarmi al județului, Inspectoratul de Poliție Caraș-Severin, precum și alte organizații și instituții.
Începând cu prima duminică din Postul Nașterii Domnului, în toate parohiile din Episcopia Caransebeșului au fost organizate colecte pentru această campanie.
Banii colectați sunt centralizați la nivelul celor 10 cercuri pastoral-misionare ale eparhiei și la nivelul filialelor ATOR Banatul de Munte, structuri care vor coordona achiziția și distribuirea ghetelor.
Cei care doresc să sprijine acest demers, prin donații sau sponsorizări, sunt rugați să se adreseze reprezentanților protopopiatelor, preoților parohi, precum și voluntarilor ATOR Banatul de Munte, sau să contacteze persoanele de contact desemnate: Pr. Mihai Ciucur – telefon: 0734773477 și Anita Radics – 0726561449.
Foto credit: HuffPost Canada
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.