Ce moaște de sfinți români se află în Sfânta Masă a Catedralei Naționale
În Sfânta Masă din Altarul Catedralei Naționale se află moaștele mai multor sfinți români dar și lista cu 350.000 nume ale eroilor români cunoscuți.
Sfântul Constantin Brâncoveanu
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că „în piciorul Sfintei Mese” din altarul Catedralei Mântuirii Neamului au fost aşezate la slujba de sfințire fragmente din moaștele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu care în 1714 la Constantinopol, a primit moarte de martir împreună cu cei patru fii ai săi și cu sfetnicul Ianache.
Sfinții mucenici de la Niculițel
De asemenea, Patriarhul Daniel a mai spus că în piciorul Sfintei Mese au fost aşezate şi moaște ale Sfinților Mucenici de la Niculițel: Zotic, Atal, Camasie şi Filip.
Așezarea acestor cinstite moaște în Altarul Catedralei Naționale arată „continuitatea credinței, dar și jertfelnicia”, atât a sfinților din secolul IV, cât și din secolul XVIII-lea cum sunt Sfinții Brâncoveni, a explicat Părintele Patriarh la finalul primei liturghii în CMN.
350.000 nume ale eroilor români cunoscuți
Lista cu numele tuturor eroilor români cunoscuți a fost așezată în piciorul Sfintei Mese după prima slujbă de pomenire oficiată în Catedrala Națională de Patriarhul României.
Numele au fost puse la dispoziţie de Ministerul Apărării Naționale, la solicitarea Patriarhiei Române.
Numele acestora poate fi consultat pe site-ul Trinitas TV într-o secţiune specială intitulată „Jertfa poartă numele lor”.
Accesul credincioșilor este permis în Altarul Catedralei Naționale în perioada 26-29 noiembrie 2018, non-stop, cu excepția orelor în care se oficiază Sfânta Liturghie.
Foto credit: Mircea Florescu / Basilica.ro
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.