Cuvioșii români contemporani se bucură de evlavia ciprioților: FOTO
Delegația română care a dus săptămâna trecută moaștele Sfântului Ciprian la o parohie din Cipru a fost martora cinstirii de care se bucură în insulă sfinții și cuvioșii români contemporani.
Însuși Mitropolitul Atanasie de Limassol a făcut mai multe evocări elogioase ale cuvioșilor români pe care i-a cunoscut în Athos.
De asemenea, membrii delegației române au observat că la mai multe mănăstiri din Cipru sunt realizate reprezentări ale cuvioșilor conaționali canonizați recent sau propuși spre canonizare.
În trapeza Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” – Mesa Potamos din satul Moniatis apar reprezentați Sfinții Cuvioși Cleopa Ilie și Paisie Olaru de la Sihăstria, precum și Cuviosul Dionisie Ignat de la Colciu.
În alte încăperi ale mănăstirii se regăsesc portrete ale Cuvioșilor Dionisie Ignat și Ioan Guțu. De asemenea, la mănăstirea „Sfântul Arhanghel Mihail” din Monagri, pe lângă portretele acestor cuvioși athoniți se regăsea și chipul Sfântului Sofian de la Antim.
Șaisprezece mărturisitori și cuvioși români au fost canonizați în luna iulie de Biserica Ortodoxă Română iar alți conaționali care au trăit în Athos au fost propuși spre canonizare Patriarhiei Ecumenice. Proclamarea canonizării lor va avea loc anul viitor, la Centenarul Patriarhiei Române.
Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria este unul dintre cei mai populari atât în țară, cât și peste hotare. Cărţile despre viaţa şi învăţăturile sale au fost traduse în zece limbi.
Foto credit: Basilica.ro / Ierod. Nicolae Iftimiu
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.