De ce Domnul nostru desparte oile de capre la Înfricoșata Judecată?
Parabola Înfricoșatei Judecăți începe spunând că Iisus ne va despărți „precum desparte păstorul oile de capre”. Bine, dar ce legătură au oile și caprele cu Înfricoșata Judecată??
Parabola Înfricoșatei Judecăți
Înainte de a răspunde, să vedem mai întâi parabola:
„Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale.
Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.
Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.
Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.
Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;
Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.
Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei?
Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat?
Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?
Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut.
Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.
Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau;
Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.
Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?
El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.
Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică”.
Matei 25:31-46
Vedem deci că Domnul nostru ne va judeca pe noi toți pe baza milei, compasiunii pe care o arătăm – sau, dimpotrivă, a indiferenței – semenilor noștri. Domnul menționează de la lucruri relativ grele până la lucruri simple de făcut pentru că cercetarea bolnavilor poate fi înțeleasă și ca cercetarea unui bolnav la Spitalul de Urgență însă poate fi înțeleasă și ca un cuvânt bun adresat cuiva care bolește de întristare. Un zâmbet, un cuvânt bun, o scurtă plimbare împreună poate ajuta enorm pe cineva care suferă de singurătate, de depresie.
Se amintesc oile și caprele aici pentru că diferențele dintre comportamentul acestor animale arată unde suntem din punct de vedere comportamental și cum putem și noi să realizăm faptele bune pentru a ajunge la viața veșnică și a evita osânda singurătății veșnice.
Deci care sunt diferențele dintre oi și capre?
Oile iubesc unitatea. Ele rămân împreună cu turma, nu se despart, nu le place izolarea. Contrar, caprele o iau înainte, se despart foarte ușor, caută teritorii și variante dincolo de zona în care le-a direcționat păstorul.
Oile ascultă de păstor. Ele îl urmează natural, îi cunosc vocea, îl iubesc și se simt bine în preajma lui și sunt foarte ușor de condus. Caprele sunt foarte rebele, sunt gata pentru neascultare, vor independență și își ascultă foarte ușor gândurilor.
Oile rabdă durerea. Când sunt bolnave sau lovite, ele rabdă în liniște. Își poartă durerea fără să behăie. Caprele au gura mare, sunt plângăcioase și fac scandal imediat.
Deci să nu uităm că cheia mântuirii noastre este comportamentul milostiv față de celălalt, prin iubire, iar iubirea vine de la Dumnezeu căci Dumnezeu este iubire.
Dacă cineva nu dorește să fie milostiv, nu dorește iubirea, nu dorește pe Dumnezeu, deci nu dorește viața.
Pe de altă parte lipsa iubirii este, de fapt, lipsa lui Dumnezeu, adică osânda veșnică. Chiar și în ultima clipă caprele s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, zicând: „Dar când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?” și rebeliunea lor a devenit veșnică, o rebeliune în gol, o rebeliune fără sens.
Un moment din Sfânta Liturghie, Mănăstirea Vatoped, Muntele Athos
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.