Părintele Nicolae Dura, vicarul Comunității Ortodoxe Române din Austria, și-a lansat joia trecută, la Iași, două cărți publicate recent: „Români de seamă din Viena de altădată, 1663-1918” și „Cuvântul și Sfintele Taine”.
Cele două volume au fost prezentate de prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti, membru corespondent al Academiei Române, lect. univ. dr. pr. Cristian Barnea, prodecanul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae”, și conf. univ. dr. Ioan Milică, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.
„Suntem într-o lume din ce în ce mai tehnicizată, mai tehnologizată, cuvintele sunt prescurtate, e mai simplu să dai un mesaj decât să stai față în față cu cineva și să-i vorbești. Cartea ne invită să redescoperim cuvintele, și – cum spune frumos părintele profesor –, redescoperind valoarea cuvintelor, vom putea să redescoperim, să regăsim în inima noastră izvorul cuvintelor, care este Cuvântul cel Mare al lui Dumnezeu, Dătătorul de cuvinte”, a spus părintele prodecan Cristian Barnea.
„De ce să fie cartea citită de un student teolog? Pentru că veți găsi aici o simbioză admirabil realizată între o disciplină practică, Omiletica, și una a teologiei sistematice, Dogmatica. Veți vedea că învățătura dogmatică, revelată de Dumnezeu, pusă în cuvinte potrivite, poate și mișcă inimi, înviază suflete, înviază inimi, scoate pe om din întuneric și îl duce la lumină, din moarte la viață.”
„Pentru noi, cei care ne ostenim împreună în corpul profesoral al facultății de teologie, este importantă pentru că aduce o perspectivă organică, unitară, a cuvântului lui Dumnezeu, experimentat, trăit de Sfinții Părinți din vechime, și îl aduce până astăzi într-un mod viu, autentic”, a adăugat părintele prodecan.
Prezent la eveniment, Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a amintit de colaborarea pe care orașul o are cu românii din Austria.
„În această carte sunt cuprinși 45 de români din Iași, dar m-a impresionat un lucru extraordinar: mitropolitul Veniamin Costachi spunea: De acum să nu mai fie doar aristocrație, cei care merg la studii, ci să fie meritocrație. Ce frumos!” a subliniat primarul Iașilor.
Evenimentul, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universității „Al.I. Cuza” din Iași împreună cu Arhiepiscopia Iașilor, Primăria Municipiului Iași și Muzeul Municipal „Regina Maria”, a avut loc la Ansamblul Mitropolitan, în prezența reprezentanților instituțiilor locale, a cadrelor didactice, studenților și elevilor din oraș și a numeroși ieșeni.
Corul de copii din Comuna Bârnova, coordonat de Radu Dumitru, a oferit un scurt recital.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe din partea autorului.
Foto credit: Doxologia.ro / Pr. Silviu Cluci