28/12/2018 28/12/2018   Majoritatea Bisericilor Ortodoxe Autocefale sărbătoresc Naşterea Domnului în ziua de 25 decembrie. Iată câteva instantanee din mai multe orașe din lume unde a fost oficiată Sfânta Liturghie cu prilejul Crăciunului. Constantinopol © Patriarhia Ecumenică În ziua de Crăciun Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfântul Gheorghe” din cartierul Fanar al vechii...
28 Δεκεμβρίου, 2018 - 12:31
Τελευταία ενημέρωση: 28/12/2018 - 12:32

Fotoreportaj | Naşterea Domnului în lumea ortodoxă

Διαδώστε:
Fotoreportaj | Naşterea Domnului în lumea ortodoxă

 

Majoritatea Bisericilor Ortodoxe Autocefale sărbătoresc Naşterea Domnului în ziua de 25 decembrie. Iată câteva instantanee din mai multe orașe din lume unde a fost oficiată Sfânta Liturghie cu prilejul Crăciunului.

Constantinopol


© Patriarhia Ecumenică

În ziua de Crăciun Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfântul Gheorghe” din cartierul Fanar al vechii cetăţi a Constantinopolului, un oraş încărcat de istorie şi cultură.

Alături de Sanctitatea Sa au coliturghisit cinci mitropoliţi, în prezenţa credincioşilor care au venit să se roage Pruncului Iisus Care a venit în lume pentru mântuirea neamului omenesc.

 

Cairo


© Patriarhia Alexandriei

Mai mulţi greci, ciprioţi, egipteni, ruşi, dar şi credincioşi din alte state ortodoxe au participat marţi la Sfânta Liturghie prezidată de Patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei şi al întregii Africi în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Cairo.

La slujbă a asistat şi Patriarhul Tawadros al II-lea al Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt.

 

Damasc


© Patriarhia Antiohiei

Catedrala Patriarhală din Damasc, Siria, numită în limbaj popular „Al Mariamia”, i-a adunat în rugăciune pe ortodocşii sirieni, în prima zi de Crăciun, şi Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei şi al Întregului Orient.

 

Bucureşti


© Raluca Ene / Basilica.ro

Într-o atmosferă de bucurie duhovnicească, Patriarhul Daniel al României a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală istorică din Bucureşti.

Printre credincioşi s-au numărat şi mulţi copii care au ascultat predica Preafericirii Sale şi s-au împărtăşit cu sfintele taine.

 

Sofia


© Patriarhia Bulgariei

Patriarhul Neofit al Bulgariei a liturghisit în Catedrala „Sfântul Alexandru Nevski” din Sofia, unde i-a binecuvântat pe cei prezenţi la sfânta slujbă.

Ca dimensiuni, catedrala este a doua biserică din Balcani și reprezintă pentru bulgari o bijuterie naţională ce conduce către nobila idee de libertate naţională.

 

Nicosia


© Arhiepiscopia Ciprului

Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a oficiat Sfânta Liturghie de Naşterea Domnului în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan Teologul” din Nicosia, fiind cel mai important sfânt locaş al Bisericii Ortodoxe a Ciprului.

 

Atena


© Arhiepiscopia Atenei

Grecii au sărbătorit Naşterea Domnului la Catedrala Mitropolitană din Atena, unde Arhiepiscopul Ieronim le-a vorbit despre „conturarea unui plan pentru viitor” cu scopul de a ieşi din situaţia de criză financiară şi sufletească în care se află în prezent.

 

Tirana

 


© Biserica Ortodoxă a Albaniei

Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei a prezidat Sfânta Liturghie în ziua de Crăciun în Catedrala „Învierea Domnului” din Tirana.

Noua Catedrală ortodoxă națională din Tirana este simbolul renașterii Bisericii Albaniei, care a suferit timp de 23 ani, perioadă în care Albania a fost declarată oficial stat ateist.

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων