24 Απριλίου, 2019

În a doua zi a preparării Marelui Mir, IPS Laurenţiu a oferit detalii cu privire la procesul de pregătire

Διαδώστε:

În a doua zi a preparării Marelui Mir, Mitropolitul Laurenţiu a oferit detalii privitoare la modul de pregătire în vederea sfinţirii din Joia Sfintelor Pătimiri.

Pregătirea Marelui Mir are loc până miercuri inclusiv la Mirostirionul de la Mănăstirea „Duminica Sfinților Români” din Capitală, sfinţit luni de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Mitropolitul Ardealului a explicat că acest proces este un „act liturgic” şi de aceea pe parcursul celor trei zile se citeşte în mod continuu din Sfânta Evanghelie.

IPS Laurenţiu a enumerat materiile utilizate: untdelemn de măsline, vin, plante aromate biblice, apoi materii solide ca smirna şi alte preparate, după care uleiul care oferă Marelui Mir o mireasmă specială.

Modul de preparare
În continuare, Părintele Mitropolit a explicat cum se prepară Marele Mir.

„În trei cazane mari s-a introdus vin curat şi în vin se fierb aceste plante. Se face un decoct. Se amestecă pentru a nu se prinde de cazan şi în momentul în care preparatul acesta este terminat se observă o omogenizare şi o fierbere a acestor plante, moment în care se va opri procesul şi se va aştepta pentru a doua zi”, a declarat ierarhul pentru Trinitas TV.

„Mâine va fi partea în care se va concentra pe cazanul cel mare unde se va pune untdelemnul. Vinul dă posibilitatea ca din plantele pe care le introducem acolo să rămână esenţa lor”, iar plantele se vor aşeza în partea de jos a vasului, potrivit Înaltpreasfinţiei Sale.

Apoi, ceea ce rezultă din acest amestec „se va pune în cazanul cel mare cu untdelemn de măsline şi acela va fi produsul final când prin fierbere continuă şi prin pregătirea aceasta” plantele se vor lăsa în partea de jos a vasului şi deasupra „va rămâne produsul final în care se vor introduce apoi acele mirodenii speciale”.

„Produsele solide sunt mărunţite şi la final se vor introduce uleiurile şi mirul de nard va încununa tot procesul acesta. Ceea ce este foarte important este că la sfârşit se va lăsa ca el să se limpezească”, a mai subliniat Mitropolitul Laurenţiu.

Când se utilizează
Ierarhul a vorbit şi despre utilizarea Sfântului şi Marelui Mir, obţinut în urma sfinţirii din Joia Sfintelor Pătimiri.

„Sfântul şi Marele Mir este folosit la Mirungere pentru că de aceea se şi numeşte Mirungere. Ungerea cu Sfântul şi Marele Mir este taina care se administrează noilor botezaţi. Mirungerea face parte din cele trei taine de iniţiere: Botez, Mirungere şi Euharistie”.

„În al doilea rând se foloseşte la sfinţirea bisericilor. Masa altarului se unge cu Sfântul şi Marele Mir şi această masă, după ce este sfinţită, devine mormântul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos”.

„Se mai foloseşte şi la sfinţirea antimiselor care sunt indispensabile slujirii Sfintei Liturghii”.

„Tot Sfântul şi Marele Mir se poate administra şi celor care revin la Biserică după o cădere. Repunerea în har se face cu Sfântul şi Marele Mir”.

După sfinţire, a mai spus Părintele Mitropolit, Marele Mir „devine o materie purtătoare de har”.

„De aceea, la ungerea cu Sfântul şi Marele Mir se foloseşte această formulă foarte scurtă, dar profundă: Pecetea Darului Sfântului Duh”.

„Deci, darul Duhului Sfânt devine o pecete care mi se pune mie pe frunte, ochi, nas, gură, urechi, piept, spate, mâini şi picioare. Întregul trup al omului şi organele simţurilor sunt pecetluite cu pecetea Darului Duhului Sfânt”, a subliniat Mitropolitul Laurenţiu.

Mirul este „darul de preţ pe care fiecare îl aduce”
În a doua zi a procesului de preparare a Marelui Mir a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Preasfinţia Sa a prezentat simbolismul şi importanţa ungerii cu mir a Mântuitorului de către Maria, sora lui Lazăr.

„Ceea ce s-a făcut în Betania a fost întru cinstirea Domnului. De aceea, şi Mântuitorul le-a spus celor care într-un fel s

au altul se arătau nemulţumiţi de gestul femeii care l-a uns cu mir”.

„Mântuitorul, fiind aşezat în mormânt în grabă atunci înaintea Paştelui iudeilor, n-a mai avut parte de ungerea cu mir”.

Potrivit Preasfinţiei Sale, „mirul este de fapt darul de preţ pe care fiecare îl aduce. Chiar dacă nu avem de fiecare dată posibilitatea să aducem mirul curat, mirul de nard, am putea aduce faptele cele bune”.

„Dacă nu le-am făcut nici pe acestea până acum, măcar o lacrimă ar trebui să aducem în zilele pregătirii Marelui Mir”.

Lucrările de preparare a Marelui Mir se vor încheia pe parcursul zilei de miercuri.

basilica.ro

Διαδώστε: