Joi a avut loc deschiderea anului universitar pentru extensiile facultăților din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași la Chișinău, printre care și programul de studii de licență Teologie pastorală al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”.
La deschidere au participat Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud, Secretarul de stat Adrian Dupu de la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României, Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova, Liviu-George Maha, rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Pr. Cezar Hârlăoanu, decanul facultății de teologie din Iași.
La întâlnirea cu studenții din anul I, Preasfințitul Părinte Veniamin i-a îndemnat pe aceștia să fie sârguincioși și rugători pentru ca Domnul Hristos să le sporească harul, să le întărească voința și să le statornicească gândul și lucrarea pentru a deveni buni slujitori în via Domnului.
Totodată, ierarhul a evidențiat purtarea de grijă a Patriarhului Daniel pentru această extensie, cât și Mitropolitului Teofan pentru sprijinul oferit studenților, dar și conducerii Facultății de Teologie din Iași pentru efortul și lucrarea pe care o realizează la Chișinău, cu multă dăruire și sacrificii.
Preasfinția Sa i-a felicitat pe toți și a urat mult succes studenților și celor implicați în proiect.
Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud