Jonathan Jackson în dialog cu Părintele Răzvan Ionescu: O întâlnire de suflet la Festivalul „Quo Vadis” de la Iași
Sâmbătă, 9 noiembrie, Aula Magna a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a găzduit conferința „Taina artei”, susținută de actorul și regizorul Jonathan Jackson, avându-l alături pe Părintele Răzvan Ionescu. Întâlnirea a oferit o reflecție profundă asupra felului în care arta cinematografică poate îmbogăți viața creștină. Evenimentul, desfășurat în fața unui public numeros, a fost onorat de prezența Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a Părintelui Arhimandrit Efrem Vatopedinul, venit din Sfântul Munte Athos precum și a mai multor clerici.
Cu numeroase premii și nominalizări, Jonathan Jackson a împărtășit într-un mod profund și autentic valorile creștine care i-au călăuzit viața. În fața unui public captivat, el a vorbit despre importanța unei credințe neclintite, un suflet ancorat în dragostea pentru Dumnezeu și despre cum aceasta oferă artistului o temelie solidă, indiferent de încercările pe care le întâlnește în viață.
În filmul Sfântul Iosif Isihastul, Jonathan Jackson îl întruchipează pe Sfântul Iosif cu o profunzime remarcabilă, oferind o interpretare onestă și intensă, care ne îndeamnă să-l urmăm pe Sfânt în călătoria sa fizică și spirituală. Filmul reușește să fie o călăuză spre sfințenie, oferind un traseu clar pentru fiecare, indiferent de starea spirituală actuală, deschizând o ușă spre înălțare prin exemplul Sfântului Iosif.
În cadrul conferinței, invitatul a împărtășit impactul profund pe care acest rol l-a avut asupra sa, povestind cum interpretarea unui astfel de personaj i-a adus o înțelegere mai profundă a credinței și a valorilor creștine.
Ceea ce avem cel mai mult nevoie în vremurile noastre este curajul. Pentru mine asta a însemnat cel mai mult Sfântul Iosif Isihastul. Asta a trăit el și asta a însemnat pentru mine, curajul său duhovnicesc, a afirmat Jonathan Jackson în cadrul conferinței „Taina artei”.
După încheierea conferinței, Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, i-a oferit actorului american o distincție onorifică, Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni, în semn de apreciere pentru dedicarea și valorile creștine promovate. Gestul a fost completat de organizatorii festivalului „Quo Vadis,” care, prin intermediul Înaltpreasfinției Sale, i-au acordat lui Jonathan Jackson trofeul festivalului, un simbol al recunoașterii pentru inspirația și autenticitatea pe care le aduce în arta sa cinematografică, în spiritul credinței.
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.