Catinca Maxinesei din Sasca Mare, județul Suceava, a primit duminică Ordinul eparhial „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, la împlinirea vârstei de 100 de ani.
Ordinul i-a fost oferit în semn de recunoaștere a valorii umane și morale pe care doamna Catinca o reprezintă pentru comunitate, ea fiind un simbol al rezistenței și al devotamentului față de familie și patrie, conform eparhiei.
Protosinghelul Ioan Tofan, referent în cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a fost delegat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic să îi ofere ordinul doamnei Catinca.
Ceremonia de acordare a distincției a fost organizată de parohia din localitate în colaborare cu Primăria comunei Cornu Luncii. Cu această ocazie, Catinca Maxinesei a primit și titlul de cetățean de onoare al comunei.
La eveniment au participat Dumitru Davidel, prim vicepreședinte onorific al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala „Plăieșii” Suceava, primarul comunei, preotul paroh, elevi ai școlii gimnaziale din localitate și apropiați ai doamnei Catinca.
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților desfășoară de câțiva ani o campanie de recunoaștere a contribuției veteranilor de război și a persoanelor care au ajuns la vârsta centenarului. Această inițiativă are scopul de a aduce în prim-plan importanța rolului acestor oameni în istoria și identitatea României, oferindu-le recunoaștere publică și apreciere pentru sacrificiile și eforturile lor.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților