La Muzeul Mitropolitan Iași a fost inaugurată o expoziție cu obiecte ale Sf. Ier. Pahomie de la Gledin
Muzeul Mitropolitan Iași a vernisat săptămâna trecută expoziția „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin (1724-2024) – 300 ani de la trecerea în veșnicie”.
Sunt expuse piese de mare valoare spirituală precum omoforul, veșmânt arhieresc purtat de sfânt în perioada în care a păstorit Eparhia Romanului, sau manuscrisul „Rostul de Aur”, primit în dar de sfântul ierarh în 1704 de la Sfântul Dimitrie al Rostovului.
Un alt obiect de mare valoare este Sfântul Antimis imprimat pe pânză de in, cu text tipărit în slavonă, care a circulat în secolul al XVII-lea.
Acesta a fost sfințit „de soborul arhiereilor” în timpul lui Petru I, țarului Rusiei, textul fiind completat cu mâna, numele hramului bisericii și anul când a fost oferit „Pocrovului Preasfintei Născătoare, anul 7222 – 1714 – Avg.15” și semnătura autografă „Pahomie episcop Romanschi”.
„Ne-am adunat ca să facem amintirea unui sfânt și a unui ierarh care a fost odrasla Mănăstirii Neamț”, a spus, la inaugurarea expoziției, Arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț.
„Dacă dăm timpul în urmă, Mănăstirea Neamț a fost înființată în secolul al XIII-lea, iar pentru fiecare secol au fost persoane diferite și evenimente diferite care au marcat viața atât spirituală, cât și culturală și chiar administrativă a acestei mănăstiri. La sfârșitul veacului al XVII-lea îl întâlnim pe Sfântul Ierarh Pahomie.”
Mănăstirea Neamț a dat sfinți și zeci de ierarhi
„Desigur, la Neamț au fost foarte mulți episcopi. Așezământul monahal a dat peste 60 de ierarhi de-a lungul timpului și s-au remarcat cu anumite lucrări duhovnicești. Noi ne bucurăm că au rămas și câteva obiecte liturgice de la Sfântul Pahomie. Avem în viața noastră aceste lucruri și binecuvântări prin cei care au fost bineplăcuți lui Dumnezeu”, a mai spus părintele stareț.
Arhim. Benedict Sauciuc a amintit că lavra Neamțului a mai dat și alți sfinți: pe Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi și pe Sf. Ioan Iacob Hozevitul. „Pe tot parcursul existenței mănăstirii avem aceste binecuvântări de sfinți, de sfinte moaște, de sfinte icoane, care ne sunt nouă oblăduire și ajutor înaintea lui Dumnezeu”, a spus arhimandritul.
„Anul trecut am avut bucuria, în colaborare cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, și cu binecuvântarea și susținerea Părintelui Arhiepiscop Ioachim, să organizez această expoziție, prima dedicată Sfântului Pahomie la nivel național, din dorința de a aduce mai aproape de comunitatea băcăuană, dar nu numai, momente importante din viața sfântului ierarh, aspecte semnificative din activitatea sa ca episcop al Romanului și însemnătatea sa în plan religios, istoric și cultural”, a precizat la eveniment dr. Elena-Brândușa Popovici de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.
„În calitate de arheolog și muzeograf, se poate ca prin meseria noastră să ducem mai departe povestea care se află în spatele obiectelor, și cu atât mai mare este bucuria în momentul în care nu descoperim finitul, ci veșnicia, și moștenirea pe care sfinții ne-o lasă.”
Obiecte cu valoare spirituală și istorică
Expoziția include și obiecte valoroase de la Schitul Pocrov din județul Neamț: tablouri cu reprezentarea Sfântului Pahomie, rugăciunea scrisă de mâna sa la sfințirea așezământului, pomelnicul ctitoresc din anul 1714, o serie de imagini foto documentare de la Biblioteca Academiei Române și panouri informative de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău.
Toate obiectele au fost puse la dispoziție prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, prin bunăvoința Părintelui Arhimandrit Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț și a Părintelui Protosinghel Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov.
Alături de aceste exponate, sunt prezentate volume de carte veche românească din secolele XVII-XIX și obiecte de cult din patrimoniul Muzeului Mitropolitan Iași, precum și exemplare de manuscrise de la Biblioteca „Dumitru Stăniloae” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Sf. Ier. Pahomie a păstorit Episcopia Romanului între anii 1707-1714 și a menținut autenticitatea vieții monahale în mănăstirile și sihăstriile Moldovei.
Expoziția de la Muzeul Mitropolitan Iași este deschisă până în 30 septembrie 2024.
Foto credit: Doxologia.ro / Flavius Popa
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.