05 Νοεμβρίου, 2024

Mănăstirea Stavropoleos se pregătește pentru hramul istoric. Sfântul așezământ a împlinit recent trei secole de existență

Διαδώστε:

Mănăstirea Stavropoleos din Capitală se pregătește pentru hramul istoric, care va fi serbat la scurt timp după ce, în 30 octombrie 2024, sfântul așezământ a împlinit trei secole de existență.

Astfel, Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril va fi serbat joi și vineri la Mănăstirea Stavropoleos, conform următorului program:

Joi, 7 noiembrie
08:00 Utrenia, Sf. Liturghie
18:00 Ceasul 9, Vecernia, Pavecernița
21:00 Miezonoptica

Vineri, 8 noiembrie
08:00 Utrenia; Sf. Liturghie
18:00 Ceasul 9, Vecernia, Pavecernița
21:00 Miezonoptica

Anul acesta, obștea de maici a marcat printr-un program cultural deosebit tricentenarul mănăstirii, în preajma hramului din 1 iunie.

Istoric
Mănăstirea Stavropoleos, ctitorită de Arhimandritul Ioanichie Stratonikeas și finalizată în 30 octombrie 1724, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat, a fost închinată de la început Sfinților Arhangheli (8 noiembrie) și Sfântului Ierarh Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei (18 ianuarie).

În 1726, Starețul Ioanichie a fost ales Mitropolit al Stavropolei și exarh al Cariei. Mănăstirea pe care a construit-o la București poartă de atunci numele de Stavropoleos. În greacă, Stauropolis se traduce prin „Oraşul Crucii”.

Mai târziu, mănăstirea a preluat si hramul unui paraclis bucureștean aflat în vecinătate și dărâmat în secolul al XIX-lea – Sf. Sfințit Mc. Haralambie (10 februarie). La reînființarea mănăstirii, în 2008, Părintele Patriarh Daniel a rânduit un nou ocrotitor, pe Sf. Martir Iustin Filosoful (1 iunie).

basilica.ro

Διαδώστε: