16 Οκτωβρίου, 2024

Mănăstirile Voroneț și Slatina au noi starețe

Διαδώστε:

Mănăstirile Voroneț și Slatina din Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au noi îndrumătoare duhovnicești. Starețele au primit noua slujire în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.

Episcopul vicar Damaschin Dorneanul a hirotesit-o stavroforă pe monahia Eustohia Duciuc și a instalat-o stareță la Mănăstirea Voroneț, una dintre ctitoriile reprezentative ale Sfântului Ștefan cel Mare.

De asemenea, la Mănăstirea Slatina a avut loc aceeași rânduială, iar monahia Serafima Gherasim a primit noua slujire de stareță a așezământului monahal ctitorit de domnitorul Alexandru Lăpușneanu.

La cele două evenimente au fost prezenți arhim. Serafim Grigoraș, stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, clerici de la Centrul Eparhial Suceava și preoți din împrejurimi. Totodată, le-au fost alături maicilor mai multe starețe de la mănăstirile bucovinene, rude și apropiați.

Preasfinția Sa le-a încurajat pe cele două monahii în noua lor slujire și le-a transmis binecuvântarea Arhiepiscopului Calinic al Sucevei și Rădăuților.

Mănăstirea Voroneț
Mănăstirea Voroneț este situată în satul cu același nume, la 36 km de Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale Sfântului Ștefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai patru luni și jumătate ceea ce constituie un record pentru acea vreme.

Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul domnitorului, anul 1496. Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Mănăstirea Voroneț, cunoscută în toată lumea pentru pictura sa interioară și exterioară deosebită, face parte din monumentele românești trecute în patrimoniul mondial UNESCO.

Mănăstirea Slatina
Mănăstirea Slatina a fost ctitorită în perioada 1553-1564 de domnul Alexandru Lăpușneanu, fiind prima ctitorie dintr-o listă care mai cuprinde, între altele, Mănăstirile Tazlău, Bistrița și Pângărați (Neamț), Bogdana (Rădăuți) și Dochiariu (Muntele Athos).

Lăcașul de cult a fost sfințit în data de 14 octombrie 1558 de mitropolitul Grigorie Roșca, în prezența unui sobor de 116 preoți și diaconi, potrivit cronicarului Grigore Ureche. Chiliile monahilor, casa domnească, zidul de incintă și alte clădiri au fost construite ulterior, sub îndrumarea starețului Iacob Molodeț (cel Vrednic).

basilica.ro 

Διαδώστε: