31 Μαΐου, 2024

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, în vizită la vârstnicii așezământului de la Mănăstirea Bogdănești din Suceava

Διαδώστε:

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a vizitat miercuri Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice al Mănăstirii Bogdănești.

Potrivit Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu ocazia vizitei, Ministrul Simona Bucure-Oprescu a analizat lucrările de renovare și consolidare a uneia dintre clădirile centrului, cunoscută sub numele de „Casa Bunicilor”.

Proiectul își propune să asigure condiții de acomodare la standarde ridicate pentru cei 100 de beneficiari ai centrului.

„Am simțit dragostea dumneavoastră pentru oameni, am simțit harul și vocația de a-i îngriji pe ceilalți, de a avea grijă de cei mai vulnerabili dintre noi și am simțit că Statul Român trebuie să facă mai mult pentru ca Biserica Ortodoxă Română să-și continue misiunea socială inclusiv aici, la Bogdănești, și să și-o îmbunătățească”, a spus Simona Bucura-Oprescu.

„Aveți angajamentul nostru ferm pentru implicarea și susținerea în proiectele sociale pe care le derulați, fiindcă faceți lucruri extraordinare pentru români și pentru cei care au atâta nevoie de grija noastră. Felicitări și mulțumiri pentru misiunea pe care o îndepliniți aici, la Bogdănești!”, a adăugat Ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Totodată, protos. Pamvo Dima, starețul Mănăstirii Bogdănești și coordonatorul centrului rezidențial pentru persoane vârstnice a oferit câteva detalii despre discuțiile purtate cu Ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

„În întâlnirea cu doamna ministru am discutat probleme legate de renovarea Casei Bunicilor, timp în care doamna a și vizitat vârstnicii, i-a îmbrățișat, le-a transmis mesaje de încurajare, i-a mângâiat, a salutat și personalul angajat și totodată a vizitat și șantierul din cadrul Casei Bunicilor”, a transmis protos. Pamvo Dima.

Cei care doresc să ajute, o pot face prin donații în următorul cont:

IBAN: RO76RZBR0000060023896527
Titular: MANASTIREA BOGDANESTI
Valuta: Lei
Nume banca: Raiffeisen Bank
Cod Swift banca: RZBRROBU

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

basilica.ro 

Διαδώστε: