„Atât noi, clericii, cât și dumneavoastră cei care îi învățați pe copii cele despre Dumnezeu, dacă faceți asta cu dragoste atunci cu siguranță rezultatul va fi pozitiv, dacă nici noi nu facem asta cu dragoste atunci rezultatele lasă de dorit”, a spus marți Mitropolitul Pantelimon de Veria, Naousa și Kampania la consfătuirea profesorilor de Religie din Cluj.
La întâlnirea care a avut loc în Campusul Universitar „Nicolae Ivan” au participat aproximativ 150 de cadre didactice.
Ședința a debutat cu un cuvânt de binecuvântare rostit de Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului care a subliniat importanța misiunii unui dascăl de vocație, în special a profesorului de religie. Ierarhul le-a dăruit participanților cea mai nouă publicație a sa, „Trupul și banul”.
Mitropolitul Pantelimon de Veria, Naousa și Kampania din Biserica Ortodoxă a Greciei le-a vorbit profesorilor despre sistemul de învățământ din țara sa și a subliniat importanța predării religiei cu dragoste față de Dumnezeu.
„Nu se poate ca un teolog, fie că este cleric, fie că este profesor de religie, să creadă ceva și pe copii să încerce să îi învețe altceva. Copiii își dau seama de comportamentul nostru și văd dacă noi credem ceea ce spunem. Nu vom putea să îi convingem dacă noi nu credem”.
„Vreau să vă pun un gând la inimă, nu este suficient să îi învățăm pe copii textul manualului de religie, va trebui să-i îndemnăm către viața liturgică a Bisericii, către Sfânta Liturghie, către Taina Spovedaniei și să îi învățăm că acolo se împlinește fiecare dintre ei”.
Mitropolitul Pantelimon a evidențiat faptul că tinerii se îndepărtează unii de alții din cauza tehnologiei.
Au mai susținut alocuțiuni conf. univ. dr. Vasile Timiș, inspector general în cadrul Ministerului Educației Naționale şi Cercetării Ştiinţifice, prof. Anca Cristina Hodorogea, inspectorul școlar general adjunct al județului Cluj, precum și inspectorul școlar pentru disciplina religie din cadrul ISJ Cluj, preotul prof. Marian Sidon, care a prezentat câteva aspecte de ordin administrativ.