02/07/2024 02/07/2024 Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a slujit sâmbăta trecută la hramul Mănăstirii Rebra-Parva din județul Bistrița-Năsăud. Ierarhului i-au fost alături în slujire Protos. Chiril Zăgrean, starețul Mănăstirii Rebra-Parva, Protos. Irineu Paneș, starețul Mănăstirii Bichigiu, Arhid. Claudiu Grama, consilier eparhial pe probleme de misiune și protocol, Pr. Ovidiu Sermeșan, protopop de Năsăud, duhovnici de...
02 Ιουλίου, 2024 - 18:09
Τελευταία ενημέρωση: 02/07/2024 - 18:10

Mitropolitul Clujului a slujit la hramul unei mănăstiri năsăudene renăscute după Revoluție

Διαδώστε:
Mitropolitul Clujului a slujit la hramul unei mănăstiri năsăudene renăscute după Revoluție

Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a slujit sâmbăta trecută la hramul Mănăstirii Rebra-Parva din județul Bistrița-Năsăud.

Ierarhului i-au fost alături în slujire Protos. Chiril Zăgrean, starețul Mănăstirii Rebra-Parva, Protos. Irineu Paneș, starețul Mănăstirii Bichigiu, Arhid. Claudiu Grama, consilier eparhial pe probleme de misiune și protocol, Pr. Ovidiu Sermeșan, protopop de Năsăud, duhovnici de la mănăstirile din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și alți clerici invitați.

Mii de credincioși, mulți îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului, au participat la liturghie.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Andrei a evidențiat virtutea dragostei.

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit preot pe Diaconul Vlăduț Ilea, pe seama Parohiei Gârboul Dejului din județul Cluj.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul de călugări al mănăstirii. La Chinonic a cântat tânăra interpretă Daniela Nedelea.

La finalul slujbei, părintele stareț Chiril Zăgrean a mulțumit ierarhului și tuturor celor prezenți, iar copiii și tinerii au primit cărți duhovnicești din partea părintelui mitropolit.

Mănăstirea Rebra-Parva din județul Bistrița-Năsăud a fost întemeiată în 1993, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, pe locul unei vechi mănăstiri (secolul XVI) desființate de Imperiul Austriac în 1782. În anul 1994 a fost pusă piatra de temelie a noii biserici, sfințită în 2009.

Într-o clădire multifuncțională, obștea a amenajat un paraclis ocrotit de Sf. Cuv. Porfirie Kavsokalivitul, pictat în frescă de Sorin Efros.

În prezent, mănăstirea construiește un așezământ social pentru copii orfani la Dorolea, pus sub ocrotirea Sfântului Siluan Athonitul. Lucrările au început în 2020, pe un teren donat de familia Ioan, Bogdan și Alin Ionuț Dedean. Așezământul va găzdui 50 de copii orfani și va avea opt clădiri, printre care o biserică, un cabinet medical, ateliere de creație și alte anexe.

Foto credit: Mitropolia Clujului / Darius Echim

basilica.ro 

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων