27 Ιουνίου, 2024

Mitropolitul de Veria la Congresul Pavleia: Îl cinstim pe cel care ne-a adus mesajul lui Hristos

Διαδώστε:

Mitropolitul Pantelimon de Veria a acordat un interviu în deschiderea lucrărilor Congresului Internațional de Teologie „Pavleia”. Basilica.ro prezintă în avanpremieră, prin amabilitatea Trinitas TV, extrase din interviul acordat de ierarh.

„Este un eveniment deosebit pentru eparhia noastră”, a declarat Mitropolitul Pantelimon de Veria, Naoussa și Kampania pentru Trinitas TV. „Îl cinstim pe cel care ne-a adus mesajul lui Hristos, mesajul speranței, mesajul bucuriei, Sfântul Apostol Pavel. Aici avem amvonul de la care a vorbit strămoșilor noștri și unde este centrul vieții noastre duhovnicești.”

„De 30 de ani, luna iunie este închinată Sfântului Apostol Pavel, cu diferite manifestări culturale, bisericești și civile. Încercăm să atingem toate vârstele, de la copiii cei mai mici, pentru că organizăm concursuri în cadrul școlilor, până la cei mari, la preoți, preotese, cântăreți.”

Patriarhul României, atașat de Congresul Pavleia
„Simt – și o spun cu toată sinceritatea și cu toată emoția – că suntem datori în primul rând dragostei Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, a mai spus Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon. „S-a implicat atât de mult, încât putem spune că s-a identificat cu el, îl trăiește,” a afirmat mitropolitul despre raportarea Patriarhului României la congresul dedicat Sfântului Pavel.

„În ultima vizită pe care am făcut-o în România, mi-a spus că este foarte mare eveniment faptul că de 30 de ani există cele 30 de volume dedicate Sfântului Apostol Pavel și aceste volume trebuie să fie traduse și în limba română.”

„Aceasta arată și dragostea Preafericirii Sale față de acest congres și de aceea avem reprezentanți delegați din partea Bisericii Ortodoxe Române, care ne arată dragostea lor și admirația Bisericii Ortodoxe Române față de această manifestare și față de Sf. Ap. Pavel”, a mai spus Părintele Mitropolit Patelimon.

„Nici unul dintre cei care au trecut de-a lungul anilor pe la acest congres nu a vorbit ca Patriarhul Daniel, atât de frumos, atât duhovnicesc, cu atâtea cuvinte de laudă despre acest simpozion.”

Tema ediției din 2024 a congresului
Mitropolitul grec a făcut referire la tema congresului din acest an, respectiv „Sfântul Apostol Pavel și viața liturgică a Bisericii”.

„Congresul din anul acesta, care se referă la dumnezeieștile slujbe, este o temă care preocupă în mod special și trebuie să preocupe pe fiecare credincios, pentru că participarea noastră la slujbe nu este doar o simplă prezență, este o participare existențială”, a explicat Înaltpreasfinția Sa.

„Pe aceasta a dorit și Sfântul Apostol Pavel să o transmită primelor comunități creștine, prin cuvântul binecunoscut care spune: De acum nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine.”

Congresul Internațional de Teologie „Pavleia”, dedicat moștenirii culturale și duhovnicești a Sf. Ap. Pavel, a ajuns anul acesta la a treizecea ediție (26-28 iunie 2024). Este organizat anual de Mitropolia de Veria, Naoussa și Kampania, păstorită de Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, un prieten al Bisericii Ortodoxe Române. Tot în acest an, Înaltpreasfinția sa aniversează trei decenii de când a devenit arhipăstorul eparhiei.

Articol realizat cu informații de la Diac. Sebastian Pană, director de producție Trinitas TV

Foto credit: IMBNK / Kosmas Karagiannis

basilica.ro 

Διαδώστε: