Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a participat vinerea trecută la ceremonia de depunere a jurământului de credință de către militarii profesioniști din Sibiu.
Ceremonia a avut loc la sediul Regimentului 46 Sprijin din Sibiu și a reunit militari de la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin”, Regimentul 46 Sprijin și Centrul 183 Mentenanță „Cibinium”.
După oficierea serviciului religios, Mitropolitul Ardealului a subliniat sacralitatea ceremoniei și i-a îndemnat pe militari să-și respecte jurământul depus până la sfârșitul vieții.
La eveniment au participat autorități publice județene și comandanți ai structurilor militare de apărare.
Ceremonia s-a încheiat cu parada militară, urmată de un recital al fanfarei militare și de demonstrații ale exercițiilor de luptă.
Foto credit: Mitropolia Ardealului