Mitropolitul Irineu al Olteniei a oficiat recent trei tunderi în monahism și două hirotonii la mănăstirea vâlceană Frăsinei.
Rasoforii Calinic Clate, Antipa Munteanu și Atanasie Olteanu au fost tunși în monahism vineri seară, avându-l naș de călugărie pe starețul obștii, Protos. Onisifor Petrescu.
Sâmbătă, în cadrul Sfintei Liturghii din ziua de pomenire a Sf. Mc. Filofteea, Mitropolitul Irineu l-a hirotonit ierodiacon pe monahul Antipa și ieromonah pe ierodiaconul Emilian, ambii pe seama Sfintei Mănăstiri Frăsinei.
În cuvântul de învățătură de sâmbătă, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a vorbit despre viața Sfintei Filofteia și despre cununa muceniciei dăruită ei de Mântuitorul Iisus Hristos. De asemenea, părintele mitropolit a subliniat importanța viețuirii monahale.
„Cele trei călugării sunt, fără îndoială, un semn bun și binecuvântat că mănăstirea noastră înflorește, că Duhul lui Dumnezeu lucrează în această mănăstire ctitorită de Sfântul Calinic și că este prezent în viața părinților și fraților de aici”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Pentru cei doi părinți proaspăt hirotoniți, Mitropolitul Olteniei a avut câteva sfaturi: „După nevoințele voastre, îngerul păzitor vă va scrie în Cartea Vieții și vă va pregăti cununa Liturghiei celei cerești în Împărăția Tatălui!”
„Să aveți exemplul Sfintei Filofteia, care vă este ocrotitoare de astăzi înainte! Cum a fost ea, așa și voi să fiți modele duhovnicești!”
„Cu rugăciune și fapte bune să ajungem cu bine la Nașterea Domnului. Atunci, vom fi încununați fiecare cum ne-am pregătit pentru sărbătoarea Crăciunului! Sărbători binecuvântate!” le-a mai transmis monahilor Înaltpreasfințitul Părinte Irineu.
Protos. Onisifor Petrescu, starețul obștii, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru grija arătată mănăstirii.
După o agapă frățească la trapeză, în biblioteca mănăstirii a avut loc o prelegere susținută de Părintele Mitropolit Irineu, care a vorbit despre însemnătatea Praznicului Nașterii Domnului. Membrii obștii au primit în dar calendare din Mitropolia Olteniei.
Mănăstirea Frăsinei a fost înființată de Sf. Ier. Calinic de la Cernica. Ctitorul a instituit rânduială athonită și interdicția accesului femeilor în mănăstire.
Foto credit: Mitropolia Olteniei