12 Δεκεμβρίου, 2024

Moaștele Sf. Spiridon, purtate în procesiune la Catedrala Mitropolitană din Capitală

Διαδώστε:

Moaștele Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei au fost scoase miercuri seară și depuse spre cinstire la Catedrala Mitropolitană din București, al cărei ocrotitor este.

Procesiunea a fost urmată de slujba Vecerniei, unită cu Litia și Utrenia.

„La ora 22:00, vom aduce în biserică racla cu sfintele moaște și va continua închinarea în biserică până spre ora 23:00, poate chiar 24:00”, a precizat Părintele Paroh Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal și slujitor al catedralei.

„Mâine ne așteptăm să fie numărul cel mai important de credincioși. Așa ne-am obișnuit în fiecare an, ca ziua de 12 să fie, de dimineața până târziu, spre ora 24:00, o participare foarte importantă a credincioșilor.”

Pr. Ionuț-Gabriel Corduneanu i-a invitat miercuri seară pe credincioși la hramul Catedralei Mitropolitane „Sf. Spiridon – Nou” din Capitală. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Sfânta Liturghie de hram va fi oficiată joi, de la ora 09:00, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.

„Îi așteptăm pe toți cei care îi iubesc pe Sfântul Spiridon să se alăture nouă în rugăciune și să îi aducă cinstire în ziua lui de prăznuire”, a mai transmis Părintele Ionuț-Gabriel Corduneanu.

Programul de hram din acest an va continua, joi seară, cu slujba Vecerniei și un concert de colinde.

Moaștele Sf. Spiridon au fost scoase spre cinstire miercuri, 11 decembrie 2024, în ajunul hramului Catedralei Mitropolitane pe care sfântul o ocrotește în Capitală. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene

Tot din manifestările prilejuite de hram a făcut parte un atelier de povești cu Adriana Ene, la care au participat 150 de copii.

Manifestările culturale din preajma hramului se vor încheia duminică, 15 decembrie, la ora 19.00, cu un concert de colinde susținut de Corul de Cameră ARTE5 al Școlii Gimnaziale de Arte nr. 5 din București.

Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon – Nou” din Capitală este Paraclis Patriarhal și susține activitatea Centrului de presă Basilica al Patriarhiei Române.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

basilica.ro

 

Διαδώστε: