19 Απριλίου, 2024

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Διαδώστε:

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”.

Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și fotografii ale monahilor și monahiilor care au făcut parte de-a lungul timpului din obștea Mănăstirii Bogdana din județul Bacău.

Evenimentul a inclus o serie de comunicări despre rolul mănăstirii în viața spirituală și culturală din eparhie.

După cuvântul de salut din partea dr. Alin Sebastian Popa, managerul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, muzeografa Elena-Brîndușa Popovici, organizatoarea expoziției, a susținut prezentarea „Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi – Calea spre Sfințenie”.

Arhim. Nicolae Dănilă, Exarh al mănăstirilor din eparhie, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim al Romanului și Bacăului, a transmis un mesaj din partea ierarhului și a vorbit despre necesitatea prețuirii și promovării mănăstirilor.

Stareța Mănăstirii Bogdana, Monahia Mihaela Radu, a evidențiat moștenirea spirituală și culturală a Bogdanei de pe Valea Trotușului și nevoia a o transmite generațiilor viitoare.

Părintele Nicolae Zaharia, Protopop de Onești, a subliniat rolul important al mănăstirii în momentele dificile ale perioadei comuniste.

Părintele Eugen Ciuche, Protopop de Bacău, a vorbit despre sfinții locali și despre Arhim. Gherasim Iscu, stareț martir din temnițele comuniste, originar din județul Bacău și propus spre canonizare în 2025.

Părintele Profesor Adrian Alexandrescu, Inspector școlar județean pentru disciplina Religie, a amintit că prima școală publică sătească din județul Bacău a fost înființată prin eforturile Mănăstirii Bogdana: în 1853, pe moșia mănăstirii, Arhimandritul Antonie Dumbravă, starețul obștii, a început construcția școlii, iar în 29 septembrie 1858, au început cursurile.

Vernisajul s-a încheiat cu un recital de cântări religioase susținut de Corala „Episcop Mechisedec” a preoților din Protopopiatul Bacău.

Mănăstirea Bogdana de pe Valea Trotușului se află în comuna Ștefan cel Mare, la 14 kilometri distanță de Onești. A fost întemeiată, pe locul unei vechi sihăstrii, de Marele Logofăt Solomon Bârlădeanu în anii 1660 și sfințită în 1670 de Mitropolitul Ghedeon al Moldovei Patriarhul Dositei al Ierusalimului. Înnoirea acestei vetre a avut loc și la îndemnul Sf. Ier. Teodosie de la Brazi, care a fost egumen al obștii înainte de a deveni arhiereu.

Foto credit: Protoieria Onești

basilica.ro 

Διαδώστε: