Oaspeți ortodocși sârbi, în vizită la Patriarhia Română
Marți, 5 noiembrie 2024, la Palatul Patriarhiei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod, a primit în audiență pe Înaltpreasfințitul Părinte Lukijan, Arhiepiscop și Mitropolit al Budei și administrator al Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timișoara, însoțit de Preacucernicul Părinte Vicar, Protoiereu-stavrofor dr. Marinco Marcov, de Preacuviosul Părinte Protosinghel Varnava Kzezevic și de Părintele Protodiacon Miodrag Iovanovici.
În cadrul întrevederii, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a transmis membrilor delegației sârbe binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și le-a urat o ședere binecuvântată în capitala României, unde sunt prezenți pentru a participa la slujba de sfințire a noului sediu al Ambasadei Serbiei la București.
La rândul său, Înaltpreasfințitul Părinte Lukijan a mulțumit pentru onoarea de a fi primit la Patriarhia Română și de a vizita o serie de biserici din București. În acest context, Înaltpreasfinția Sa a amintit că, în București, cel mai frumos lucru întâlnit a fost „Biserica vie”, întrucât în majoritatea lăcașurilor de cult a întâlnit credincioși veniți la rugăciune.
Totodată, pe parcursul întâlnirii, interlocutorii au amintit de bunele relații existente între poporul român și cel sârb, mai ales că, în România, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, numeroși credincioși și preoți din Serbia vin în pelerinaj în capitala Moldovei.
La finalul întrevederii, Înaltpreasfințitul Părinte Lukijan a apreciat eforturile Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în edificarea Catedralei Mântuirii Neamului, un simbol al credinței poporului român greu încercat de-a lungul istoriei.
După încheierea întâlnirii, delegația sârbă a vizitat Catedrala Patriarhală și Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon-Nou din București.
Sectorul relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe
al Patriarhiei Române
Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.