Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotesit joi cinci noi arhimandriți în Arhiepiscopia Bucureștilor. Slujba a fost oficiată în Sala Europa Christiana de la Palatul Patriarhiei.
Protosinghelii hirotesiți, slujitori cu experiență, consilieri eparhiali sau stareți, sunt: protos. Joachim Bejenariu, protos. Petru Ungureanu, protos. Ioachim Ceaușu, protos. Valentin Mîțu și protos. Vasile Pîrjol.
„Astăzi am hirotesit cinci noi arhimandriți din Arhiepiscopia Bucureștilor, care s-au remarcat prin activitate deosebită și printr-o viață curată și înțelepciune practică în slujirea Bisericii noastre”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„Am dorit ca această hirotesie să fie săvârșită acum, cu ocazia Sinaxei monahale din Arhiepiscopia Bucureștilor, ca semn de prețuire, de recunoaștere a hărniciei și dărniciei de sine a celor care au fost promovați, sau înaintați, cum se spune în slujbă, la rangul de arhimandrit”.
Preafericirea Sa a explicat, de asemenea, faptul că în limbajul bisericesc termenul de „promovare” nu este folosit, chiar dacă este utilizat frecvent în limbajul cotidian.
„În limbajul bisericesc, cuvântul promovare nu a fost de obicei folosit, și s-a ales un cuvânt pe înțelesul poporului și anume: înaintare. Această înaintare în grad presupune, sigur, o recunoaștere a lucrărilor săvârșite, a ostenelilor și realizărilor, dar, în același timp, înseamnă și o responsabilitate plus pentru viitor”.
De asemenea, Patriarhul României a explicat că această responsabilitate în plus poate fi înțeleasă prin purtarea crucii și a bastonului de arhimandrit.
„Crucea și bastonul de arhimandrit, pe care l-au primit părinții protosingheli deveniți arhimandriți, au scos și scot în evidență o responsabilitate în plus, aceea de a sluji și mai intens și mai atent Biserica Mântuitorului Iisus Hristos, pentru a aduce roadă fiecare în chemarea în care a fost chemat și la locul în care a fost pus”.
„Vă dorim tuturor celor recent hirotesiți arhimandriți ajutorul Preasfintei Treimi, pentru că ați fost hirotesiți aici, în fața icoanei Preasfintei Treimi, al Maicii Domnului și al Tuturor Sfinților și, în mod deosebit, al sfinților cuvioși de Dumnezeu purtători părinții noștri cuvioși. Vă dorim tuturor celor prezenți sănătate și bucurie și mult ajutor de la Dumnezeu!”, a adăugat la final Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.