Fundația Antibiotice „Știință și suflet”, în parteneriat cu Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, a oferit daruri pentru 103 copii proveniți din familii numeroase. Darurile au fost oferite în cadrul unei serbări de Crăciun desfășurate vineri, în Sala de festivități a fundației din Iași.
Evenimentul a făcut parte din Proiectul „Scrisori către Moș Crăciun”, susținut de Fundația „Știință și suflet” încă din 2016.
Prin intermediul acestui program, sute de copii din județele Iași, Botoșani și Neamț au primit daruri care nu doar că îndeplinesc dorințele obișnuite de sărbători, precum dulciuri, haine sau jucării, ci și susțin pasiunile lor, oferindu-le cărți, materiale de pictură și alte obiecte menite să le încurajeze creativitatea și dezvoltarea personală.
„Este un proiect foarte drag nouă, pe care îl susținem alături de mulți alți parteneri. Anul acesta, ne apropiem de 500 de scrisori împlinite datorită colaboratorilor și donatorilor care aduc bucurie acestor copii”, a declarat pr. Radu Brînză, coordonatorul Pro Vita Iași, departamentul de sprijin și educație pro-viață al Arhiepiscopiei Iașilor.
În perioada 9-13 decembrie, voluntarii și partenerii Pro Vita au desfășurat activități similare în mai multe localități din județul Iași.
Foto credit: Doxologia.ro / Mihail Vrăjitoru