13/11/2018 13/11/2018 Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a îndemnat credincioșii în omilia sa din 13 noiembrie 2018, prilejuită de hramul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, să citească opera Sfântului Ioan Hrisostom: „Ar trebi ca noi creștinii, având la îndemână o parte atât de mare a operei Sfântului Ioan Gură de Aur să însoțim cinstirea sfintelor lui moaște cu...
13 Νοεμβρίου, 2018 - 19:27
Τελευταία ενημέρωση: 13/11/2018 - 19:35

Preasfințitul Părinte Varlaam i-a îndemnat pe credincioși să citească opera Sfântului Ioan Hrisostom

Διαδώστε:
Preasfințitul Părinte Varlaam i-a îndemnat pe credincioși să citească opera Sfântului Ioan Hrisostom

Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a îndemnat credincioșii în omilia sa din 13 noiembrie 2018, prilejuită de hramul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, să citească opera Sfântului Ioan Hrisostom:

„Ar trebi ca noi creștinii, având la îndemână o parte atât de mare a operei Sfântului Ioan Gură de Aur să însoțim cinstirea sfintelor lui moaște cu lectura operei sale”.

Preasfinția sa a amintit de una din lucrările sfântului: Tratat despre înfrângerea inimii, și a precizat importanța acesteia prin faptul că învață cititorul „controlul pe care trebuie să îl aibă asupra minții și a inimii sale, să înfrângă pornirile spre păcat, spre confort și spre o viață orientată doar spre desfătare”.

De asemenea, Sfântul Ioan a scris „neîntrecutul tratat despre preoție care până astăzi rămâne o perlă a literaturii creștine și îndreptarul cel mai prețios pentru toți tinerii care doresc slujirea preoțească”, a precizat ierarhul.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a încurajat credincioșii să citească comentariile sfântului la Vechiul și Noul Testament, dar în special pe cele la Sfintele Evanghelii despre care a spus au „o mulțime învățături folositoare pe care Dumnezeu dorește să ni le transmită”.

Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre viața curată și exemplară a sfântului. El a spus că o parte cu adevărat importantă din viața lui a fost retragerea pentru doi ani în pustiu unde „și-a sfințit viața și a pătruns cu mintea lui ascuțită și cultivată Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți, însă și-a șubrezit sănătatea în acești doi ani”.

„Ca și omilet”, a subliniat Preasfinția Sa, „Sfântul Ioan Hrisostom a predicat ca nimeni altul, de aceea a fost denumit de contemporani Demostenele Creștin, Demostene fiind cel mai mare orator al antichității”.

Episcopul vicar Varlaam a relatat o întâmplare în care un dregător din Constantinopol a intrat pe furiș în camera unde Sfântul Ioan Gură de Aur lucra ca comentariile biblice și l-a văzut pe Sfântul Apostol Pavel dictându-i scriitorului „înțelesurile adânci ale Epistolelor pe care el le-a scris diferitelor comunități sau conducători ai Bisericii”.

„Ca Episcop de Constantinopol a început o reformă extraordinară: a cerut preoților, monahilor și monahiilor o viață exemplară și a dezvoltat o activitate social-filantropică după modelul Sfântului Vasile cel Mare: a înființat spitale, case pentru bătrâni, pentru pentru orfani, pentru străini etc.”, a relatat ierarhul.

Episcopul vicar patriarhal a amintit că prin eforturile Patriarhului Teoctist, o parte din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur au fost oferite Bisericii Ortodoxe Române, iar în prezent se află la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

La finalul predicii, ierarhul a îndemnat credincioșii să se roage sfântului „să păzească Biserica, poporul binecredincios român de pretutindeni, să întărească pe slujitori și să le inspire virtuțile pe care a dorit el să le vadă la preoții pe care i-a păstorit”.

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων