Profesor și student în urmă cu douăzeci de ani, azi colegi în Sfântul Sinod, Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieșteanul respectiv Damaschin Dorneanul au participat joi la revederea promoției 2004 de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.
Din aceeași promoție de succes fac parte mai mulți slujitori ai Bisericii cu responsabilități semnificative, precum Pr. Liviu Nechita, consilier patriarhal coordonator, directorul Centrului de conferințe de la Palatul Patriarhiei.
În cadrul evenimentului, PS Damaschin a vorbit despre impredictibilitate și prospețime în relația cu Dumnezeu și în slujirea Bisericii.
„Avem un Dumnezeu care, iertați-ne că spunem așa, se adaptează la situație, învățându-ne de fapt pe noi că ar trebui să facem așa, să ne adaptăm la situație. Când ai milă de cineva, când ți-e drag de cineva renunți la propriul tău plan de dragul celuilalt”, a spus Preasfinția Sa, potrivit Doxologia.
„Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care provoacă. Nu e predictibil, avem un Dumnezeu care ne vrea proaspeți, care vrea să ieșim din cadrele unei gândiri care poate să fie repetitivă, care poate să fie câteodată plicticoasă, un Dumnezeu care provoacă, un Dumnezeu care spune: Dar mai gândiți-vă și altfel!. În viața unui slujitor al bisericii sunt multe momente de felul acesta în care nu ai soluții imediate și facile și atunci Dumnezeu spune: Gândește-te și la altceva și cheamă-Mă pe Mine, pentru că până la urmă soluția tot Dumnezeu a dat-o”.
La rândul său, PS Varlaam a spus că revederile acestea sunt foarte necesare: „ne mai oprim din iureșul acestei vieți, mai medităm la anii care s-au scurs și întotdeauna, măcar aici, ne întâlnim într-o concluzie unică că timpul a trecut prea repede și mai ales să ne facem o judecată a propriei lucrări pe care, în cazul unui teolog, nu doar Biserica, ci Dumnezeu Însuși o așteaptă de la noi”.
„Vreau să vă mărturisesc ca cel care am fost profesor la vremea respectivă acestor preoți și Preasfințitului împreună cu care am slujit astăzi, că este vorba despre o promoție care are cu ce se prezenta la împlinirea celor 20 de ani de la absolvire. Majoritatea dintre ei dețin răspunderi importante – sigur că preoția este importantă în ea însăși, dar într-adevăr faptele lor, împlinirile lor i-au determinat pe ierarhii din eparhiile în care lucrează să-i promoveze în diferite ascultări importante pentru viața bisericească”.
La finalul slujbei, clericii s-au rugat și pentru profesorii şi absolvenţii care au trecut la cele veșnice de-a lungul vremii.
Întâlnirea a continuat cu strigarea catalogului, iar fiecare absolvent a avut posibilitatea să-și prezinte realizările pe plan familial, pastoral-misionar sau academic din anii care au trecut de la terminarea facultății.
Promoția 2004 l-a avut profesor și pe Patriarhul Daniel, care în acea perioadă era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Preafericirea Sa a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia revederii și i-a îndemnat pe pe toți profesorii și absolvenții promoției să rămână misionari statornici ai Bisericii.
Foto credit: Basilica.ro