17/09/2024 17/09/2024 Românii din Spania au participat sâmbătă la slujba Privegherii și a Sfintei Liturghii oficiate de Arhiereul vicar Teofil de Iberia la mănăstirea franciscană din Potes, Cantabria, unde se păstrează unul dintre cele mai mari fragmente din Sfânta Cruce a Domnului, conform Episcopiei Spaniei și Portugaliei. În predica rostită la Sfânta Liturghie, Arhiereul vicar Teofil de...
17 Σεπτεμβρίου, 2024 - 16:25

Românii din Spania, în pelerinaj la mănăstirea unde se află unul dintre cele mai mari fragmente din Sfânta Cruce a Domnului

Διαδώστε:
Românii din Spania, în pelerinaj la mănăstirea unde se află unul dintre cele mai mari fragmente din Sfânta Cruce a Domnului

Românii din Spania au participat sâmbătă la slujba Privegherii și a Sfintei Liturghii oficiate de Arhiereul vicar Teofil de Iberia la mănăstirea franciscană din Potes, Cantabria, unde se păstrează unul dintre cele mai mari fragmente din Sfânta Cruce a Domnului, conform Episcopiei Spaniei și Portugaliei.

În predica rostită la Sfânta Liturghie, Arhiereul vicar Teofil de Iberia al Episcopiei Spaniei și Portugaliei a subliniat importanța cinstirii Sfintei Cruci.

„Sărbătoarea de astăzi este în strânsă legătură cu Vinerea Mare, acesta fiind motivul pentru care, în orice zi s-ar întâmpla, ea este o zi de post. Nu poate fi un alt mod mai potrivit de a cinsti Pătimirile Domnului și Sfânta Cruce, decât cu post și cu rugăciune”.

„Prin ceea ce s-a întâmplat în Vinerea Mare pe Golgota, crucea, dintr-un instrument de tortură, a devenit altarul de jertfă al Noului Legământ, și, de asemenea, Pomul Vieții, ale cărui roade, Trupul și Sângele Domnului, le primim la fiecare Sfântă Liturghie, spre iertarea păcatelor și spre moștenirea vieții veșnice”, a explicat ierarhul.

„În fața Crucii Domnului suntem chemați să învățăm trei lucruri esențiale: răbdarea, iertarea și rugăciunea pentru întreaga lume. Urcând pe Golgota, Domnul nu se gândea nici la Pilat, nici la Iuda, ci la Tatăl, din mâna Căruia le primea pe toate cu smerenie. Dacă nu primim cu smerenie crucea vieții, ca din mâna lui Dumnezeu, ea nu ne va înălța la cer, ci ne va pogoară în adâncul iadului”, a evidențiat Preasfinția Sa.

Pelerinajul la lemnul Sfintei Cruci păstrat la Mănăstirea Santo Toribio de Liebana din regiunea Cantabria, Spania, a devenit deja o tradiție. În ultimii ani, românii din Episcopia Spaniei și Portugaliei organizează acest pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cruci, iar cu permisiunea conducerii mănăstirii, sunt oficiate Privegherea și Sfânta Liturghie.

Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei

basilica.ro

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων