Parohia Brâncuși, Paraclis patriarhal, din Sectorul 6 al Capitalei și-a serbat marți hramul principal, Acoperământul Maicii Domnului.
Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele protosinghel Joachim Bejenariu, consilier eparhial la Serviciul Colportaj București împreună cu Pr. paroh Costel Burlacu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„Maica Domnului se bucură de o cinstire deosebită în teologia Bisericii Ortodoxe şi de o preţuire aleasă în evlavia credincioşilor ei”, a spus în cadrul predicii Protos. Joachim Bejenariu.
Părintele protosinghel a amintit temeiurile cinstirii Maicii Domnului: faptul că este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos) – L-a adus în lume, născându-L pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos; pururea fecioria ei (aipartenia) – deşi L-a zămislit, L-a purtat în pântece şi L-a născut pe Mântuitorul Hristos, ea a fost şi a rămas fecioară.
În 2024 se împlinesc 16 ani de la înființarea Parohiei Brâncuși și punerea pietrei de temelie pentru biserica închinată Maicii Domnului și Sf. Ioan Rusul. Sfântul lăcaș a fost sfințit de Patriarhul Daniel în 2021.
Comunitatea organizează numeroase activităţi culturale şi sociale, printre care Serile Culturale Brâncuși, Crosul Bucuriei şi Workshopul de comunicare eclezială. În colaborare cu World Vision România, parohia oferă servicii de consiliere și educaționale copiilor refugiați din Ucraina.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu