11/07/2024 11/07/2024 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit joi la București. Lucrările se vor desfășura pe comisii și vor dura două zile. Ședința a început cu o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Pe ordinea de zi se află teme referitoare la dosarele de canonizare ale...
11 Ιουλίου, 2024 - 18:38

Sfântul Sinod s-a întrunit la București: Teme în discuție

Διαδώστε:
Sfântul Sinod s-a întrunit la București: Teme în discuție

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit joi la București. Lucrările se vor desfășura pe comisii și vor dura două zile.

Ședința a început cu o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Pe ordinea de zi se află teme referitoare la dosarele de canonizare ale mai multor sfinți români și la evenimentele prilejuite de împlinirea a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la Catedrala Patriarhală din București.

Comisiile care se întrunesc joi sunt: Comisia pastorală, monahală și socială, Comisia teologică, liturgică și didactică, Comisia canonică, juridică și pentru disciplină și Comisia pentru comunități externe, relații interortodoxe, intercreștine și interreligioase.

În cuvântul de deschidere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre procesul de canonizare și de analiză a dosarelor propuse și a explicat anumite chestiuni de ordin logistic.

„Este foarte important să cinstim în mod deosebit pe acești mărturisitori și duhovnici din timpurile prigoanei comuniste din timpul vremurilor grele ale secolului al douăzecilea”, a afirmat Patriarhul României.

Despre reprezenările sfinților propuși, Preafericirea Sa a explicat faptul că „icoana nu este o simplă fotografie, căruia îi pui un cerc de lumină în jurul capului. Este o prelucrare, o vedere duhovnicească a sfântului, care a trăit pe pământ, dar acum se află în lumina Împărăției Preasfintei Treimi în ceruri”.

„Este important nu doar să canonizăm mulți sfinți, ci să fie și pregătite cu multă grijă sinaxarul, troparul, condacul și icoana”.

„Deoarece, când se spune «canonizare» în limba română, aceasta vine din limba greacă și înseamnă nu recunoașterea sfințeniei, cum simplu se gândește acum în teologia greacă contemporană, ci «canonizare» înseamnă că persoana respectivă e dată ca model, ca normă”.

Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou, precum și despre pelerinajul cu moaștele sfântului prin Arhiepiscopia Bucureștilor, organizat în lunile martie și aprilie.

Programul manifestărilor jubiliare la împlinirea a 250 de ani de la Aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la București îl găsiți aici.

basilica.ro

H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.

google-news Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.

Διαδώστε:
Ροή Ειδήσεων