Sinod mitropolitan la Mănăstirea Secu: A fost aprobată înființarea unui nou așezământ monahal în Iași
Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei s-a întrunit marți la Mănăstirea Secu din județul Neamț. Principala decizie luată a fost înființarea unei noi mănăstiri de călugărițe în municipiul Iași.
Propunerea aparține Arhiepiscopiei Iașilor, așezământul monahal urmând a fi închinat Sfinților Martiri Brâncoveni.
La ședința prezidată de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, au participat Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților, Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului, Episcopul Ignatie al Hușilor, Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul al Arhiepiscopiei Iașilor și Episcopul vicar Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Pe ordinea de zi a ședinței a fost inclusă și desemnarea membrilor titulari și supleanți pentru Consistoriul Superior Bisericesc şi pentru Consistoriul Superior Bisericesc Monahal din partea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pentru mandatul 2024-2028.
Ierarhii au aprobat, totodată, proiectele de text liturgic pentru slujbele Sfintei Cuvioase Tavita, a Sfântului Pimen cel Mare și a Sfintei Cuvioase Eufrosina.
De asemenea, au fost aprobate procedurile de reabilitare a temelor și a bibliografiei pentru întocmirea lucrărilor în vederea obținerii gradului 1 în preoție.
Foto credit: Mănăstirea Secu
H αναδημοσίευση του παραπάνω άρθρου ή μέρους του επιτρέπεται μόνο αν αναφέρεται ως πηγή το ORTHODOXIANEWSAGENCY.GR με ενεργό σύνδεσμο στην εν λόγω καταχώρηση.
Ακολούθησε το ORTHODOXIANEWSAGENCY.gr στο Google News και μάθε πρώτος όλες τις ειδήσεις.