Ansamblul Monumental Statuia ecvestră a domnitorului Ştefan cel Mare din localitatea Băcăoani, Vaslui, va fi reabilitat şi inclus într-un circuit turistic, anunţă Agerpres.
Reabilitarea se va face în cadrul a două proiecte transfrontaliere cu finanţare de la Uniunea Europeană, la care participă Consiliul Judeţean Vaslui.
„Din cele trei părţi componente ale ansamblului monumental, proiectul prevede restaurarea şi conservarea platoului de recreere de la baza grupului statuar cu cele două fântâni arteziene de mari dimensiuni, care se întinde de la limita cu drumul naţional DN 24 până la baza scărilor, precum şi a obeliscului din bronz aflat pe axa monumentului pe partea opusă a drumului naţional DN 24”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de CJ Vaslui.
Pentru punerea în valoare a ansamblului monumental şi valorificarea sa în scop turistic, pe platou va fi construit un punct de informare turistică. Toate aceste investiţii au drept scop creşterea competitivităţii economice şi a atractivităţii turistice la nivelul judeţului Vaslui.
Ansamblul de la Bacaoani este considerat un simbol al județului Vaslui. A fost inaugurat în 1975 cu prilejul împlinirii a 500 de ani de la victoria Sfântului Ștefan cel Mare în lupta de la Podul Înalt, din 10 ianuarie 1475.
Statuia a fost realizată de sculptorul Mircea Ștefănescu, fiind inclusă în anul 2015 pe Lista monumentelor istorice din județul Vaslui.
Foto credit: Monitorul de Suceava