Ziua Limbii Române este sărbătorită în data de 31 august, fiind instituită în România prin Legea 53/2013. Dar inspirația pentru lege și data de celebrare se datorează unui act istoric al românilor de peste Prut.
Astfel, Ziua Limbii Române a fost instituită mai întâi în Republica Moldova, unde se sărbătorește începând din 1990.
Data a fost aleasă în amintirea momentului istoric din 31 august 1989, când, în urma solicitărilor celor circa 700.000 de participanţi la Marea Adunare Naţională de la Chişinău din 27 august 1989, Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti a adoptat Legea prin care decreta limba moldovenească drept limbă de stat.
Inspirați de frații basarabeni, în 2011, un grup de 166 de parlamentari din toate grupurile politice au înscris la senat o inițiativă legislativă prin care Ziua Limbii Române să fie instituită și România în aceeași dată.
Legea a fost votată de Parlament și a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 19 martie 2013. Astfel, 2013 a fost primul an în care ziua a fost marcată.
Ziua Limbii Române poate fi sărbătorită de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific.
Legea prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în cadrul programelor lor manifestări dedicate acestei zile.
Sursa foto: Omnident.md (horă la Chișinău)